• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Constantin la deschiderea anului universitar: 12.000 de tineri s-au instalat în mediul rural cu ajutorul fondurilor europene

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Peste este 12.000 de tineri și-au început propria afacere agricolă cu ajutorul fondurilor europene, a declarat astăzi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, cu ocazia deschiderii anului universitar 2015 – 2016 la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul ASE București.

    ”12.000 de tineri s-au instalat în mediul rural, s-au întors acolo de unde au plecat și și-au început propria afacere. Nu mai puțin de 50.000 de locuri de muncă au fost create în ultimii șapte ani cu ajutorul fondurilor europene. Și pentru a convinge că viitorul sună bine, ca să spunem așa, trebuie să vă spun că și în perioada următoare fondurile europene vor oferi aceleași oportunități”, a afirmat Daniel Constantin, potrivit Agerpres.ro.

    daniel constntin

    Domeniul agriculturii este unul de viitor în România

    El a precizat că, în calitate de ministru al Agriculturii, nu poate fi decât mândru că atât de mulți studenți s-au orientat către o meserie care, din punctul său de vedere, are un viitor în România.

    „Un domeniu care, cred eu, are viitor și un mesaj pe care trebuie să-l transmitem și către studenții care sunt în anul terminal și care astăzi își pun problema locului de muncă de mâine. Vreau să vă spun că sunt, de mai bine de trei ani de zile, în fruntea Ministerului Agriculturii și am putut să văd că acest domeniu s-a dezvoltat an de an, acest domeniu a creat locuri de muncă, oferă posibilitatea tuturor absolvenților să își înceapă și propria afacere”, a mai spus Daniel Constantin.


    Te-ar mai putea interesa

    Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”