• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV | Telemeaua de Ibănești va fi produs cu Denumire de Origine Protejată în UE. Românii și grecii au ajuns au ajuns la un acord la Bruxelles

    agrointeligenta.ro

    Vești bune de la Comisia Europeană. În proporție de 99,9%, România își va putea înregistra cel de-al doilea produs cu Denumire de Origine Protejată (DOP), au declarat pentru Agrointeligența surse de la Bruxelles. Este vorba de Telemeaua de Ibănești, care urma să primească DOP la începutul acestei veri, dar opoziția Greciei la utilizarea cuvântului ”telemea” a blocat procesul de înregistrare.

    La acel moment, România risca să aibă doar un singur produs alimentar DOP, magiunul de Topoloveni, înregistrat în urmă cu câțiva ani, în timp alte state au zeci de mărci DOP, fapt ce îi ajută în vânzări, în marketing și în promovarea brandului de țară sau a brandurilor regionale.

    În fața acestui impas, Agrointeligența și emisiunea Cultivat în România, au demarat o campanie de susținere a demersului celor din Ibănești, prin articole și emisiuni care să sensibilizeze opinia publică dar și decidenții politici față de această situație care risca să devină critică pentru strategia țării noastre de a-și promova produsele tradiționale.

    În cele din urmă, semnalele noastre de alarmă au fost recepționate, și în cursul săptămânii trecute, reprezentanții României și omologii lor din Grecia, au discutat la Bruxelles o soluție de compromis care să ducă deblocarea situației. Înțelegerea dintre România și Grecia ar urma să fie parafată în zilele următoare astfel că, foarte probabil, până la sfârșitul anului telemeaua de Ibănești va fi un produs cu Denumire de Origine Protejată la nivel european.

    DSC_0622

    Nicu Bumb, inginer șef și director de marketing al fabricii de brânzeturi care produce Telemeaua de Ibănești, a fost prezent în emisiunea ”Cultivat în România” de trei ori în ultimele luni pentru a lansa un apel de susținere a recunoașterii acestui produs românesc la nivel european. 


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”