• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Angajări la ANSVSA: Guvernul a aprobat 200 de posturi noi

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, suplimentarea cu 200 a numărului de posturi de natură contractuală, pe durată determinată, necesare efectuării activităților de control oficial ale Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Astfel, numărul posturilor cu atribuții de control, pe perioadă determinată, va crește de la 1162 la 1362.

    Măsura a fost luată în condițiile în care numărul unităților înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor depășește numărul de posturi pe durată determinată, stabilite conform HG nr. 1415/2009.

    Plata personalului contractual care efectuează controlul oficial se asigură din veniturile proprii ale Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor județene, respectiv a municipiului București, obținute de către acestea din domeniile specifice în care personalul respectiv își desfășoară activitatea, respectiv: tarife pentru activități sanitar-veterinare și de laborator, din consultanță, acțiuni de dezinfecție, dezinsecție, deratizare, examene și lucrări de laborator etc.

    ANSVSA asigură controlul sanitar veterinar pentru 32.161 de unități.

    Controlul oficial vizează verificarea activităților de prelucrare, procesare, depozitare, transport, valorificare și comercializare a produselor și subproduselor alimentare de origine animală și nonanimală de pe teritoriul țării noastre.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara