• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Laurențiu Baciu, LAPAR: ”ANM ne-a indus în eroare pe noi, agricultorii”

    agrointeligenta.ro

    Absenţa ploilor şi temperaturile ridicate au reuşit să distrugă aproape toate recoltele de cereale şi legume. Agricultorii spun că de vină este Administraţia Naţională de Meteorologie şi vor să facă plângere penală împotriva instituţiei, anunță Ziarul Ring.

    Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România se plânge de faptul că prognozele greşite ale Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au contribuit la pierderile uriaşe pe care le-au suferit fermierii.

    “Cel puţin noi, cei din zona Moldovei, am fost «ameninţaţi» toată primăvara, prin prognozele meteo, că vor veni ploile, dar singurul fenomen meteorologic care s-a manifestat a fost vântul. Din păcate, ANM ne-a indus în eroare pe noi, agricultorii. Am fi reuşit să mai recuperăm ceva dacă ştiam exact ce se va întâmpla în lunile mai şi iunie. Am fi pus hibrizi de porumb mai precoce, nu întârziaţi. Şi acum s-ar fi copt şi nu mai aveau nevoie de multă apă, dar nouă ni s-a spus că lunile mai şi iunie vor fi foarte ploioase şi n-am avut o lacrimă de apă. Mai puteam lua şi nişte măsuri agrotehnice. Serviciul de meteorologie ar trebui să fie folositor printr-o informare strictă şi corectă pentru că nu ne jucăm. Nu reuşesc să nimerească prognozele nici pe o săptămână; dacă vă uitaţi pe previziuni, în şase zile vremea se schimbă. Nu mai plouă joi, plouă vineri; nici vineri nu plouă, dau pe sâmbătă”, a comentat Laurenţiu Baciu pentru aceeași publicație.

    Mai multe declarații ale liderului LAPAR pe tema secetei puteți citi pe www.ziarulring.ro



     


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie!

    Ultimele știri

    Cursă strânsă pe bursa de cereale. Prețul petrolului „saltă” grâul, porumbul și rapița. Cotații la zi Cadastru gratuit 2026. Ce se întâmplă dacă suprafața din acte diferă de cea din teren “Pachetele tehnologice ale anului 2026” și “Ziua Zootehniei”, punctele-cheie ale MoldAgro Expo Veste uriașă de la Bruxelles! Bugetul pentru fermieri – majorare de 47% Liviu Dobre, CEO Agricover Holding: ”Susținem necesitatea regândirii unor practici din piața agricolă”