• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful ANSVSA vrea să transforme PTF Racovăț într-un model pentru eficiența controlului vamal

    Oana Timar – Agrointeligența

    Președintele ANSVSA, dr. Alexandru Bociu, alături de Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, Mihai Savin – președintele Autorității Vamale Româine și alți reprezentanți ai instituțiilor relevante, au participat sâmbătă, 21 martie, la întâlnirea oficială desfășurată în Punctul de Trecere a Frontierei Racovăț – PTF Racovăț.

    Evenimentul din județul Botoșani a avut ca obiectiv principal identificarea celor mai eficiente soluții pentru optimizarea fluxurilor de vămuire și dezvoltarea componentei cargo, într-un context esențial pentru gestionarea traficului de mărfuri la frontiera de nord a României.

    PTF Racovăț își consolidează rolul strategic ca punct de intrare pentru produse de origine nonanimală și furaje, iar demersurile actuale vizează transformarea acestuia într-un model de eficiență și fluiditate.

    Printre direcțiile cheie discutate se numără:
    – sincronizarea controalelor vamale și sanitar-veterinare, pentru eliminarea blocajelor;
    – digitalizarea proceselor prin utilizarea sistemului TRACES și a sistemelor vamale integrate;
    – prioritizarea mărfurilor perisabile, pentru a asigura un echilibru între siguranța alimentară și rapiditatea tranzitului.

    Implementarea acestor măsuri va contribui nu doar la reducerea timpilor de așteptare, ci și la diminuarea presiunii asupra PTF Siret, oferind un sprijin real operatorilor economici.

    Granița România-Ucraina, la vama Racovăț
    Granița România-Ucraina, la vama Racovăț

    Cooperarea instituțională rămâne esențială pentru facilitarea comerțului și creșterea eficienței la frontieră, în linie cu standardele europene, anunță ANSVSA.

    „Obiectivul nostru este clar: să transformăm PTF Racovăț într-un model de fluiditate, în care controalele sunt integrate, digitalizate și orientate pe analiza de risc. Suntem aici pentru a facilita comerțul, menținând în același timp cele mai înalte standarde de siguranță”, a declarat dr. Alexandru Bociu, Președintele ANSVSA.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!