• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor în această săptămână

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvențiile APIA care au intrat în conturile fermierilor în această săptămână. Beneficiari ai plăților directe din mai multe județe ne-au confirmat că au încasat în ultimele zile sumele aferente intervenției PD-28 PD-28 – Menținerea zonelor neproductive/elemente de peisaj. Cunoscută la subvenția pe pârloagă, această schemă se achită la un cuantum de 32,93 euro/ha. În plus, tot acum se plătește fermierilor și o diferență de la recalcularea aplicată PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit (CRISS) și PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri.

    Fermierii au confirmat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că începând de miercuri, 25 februarie, banii pentru PD-28 au început să intre în conturi pentru dosarele care au fost autorizate din 19 februarie. Așa cum Agrointeligența – AGROINTEL.RO a comunicat calcularea cuantumului pentru această subvenție a fost făcută la un nivel de 32,93 euro/ha.

    De asemenea, fermierii au de încasat și diferențe la cele două intervenții la care MADR a finalizat recalculările de cuantumuri: PD-02 și PD-03. Astfel, la PD-02 se suplimentează cu 6,65 euro/ha față de avans, iar la PD-03 cu 3,46 euro/ha față de avans. Cuantumurile finale pentru cele două subvenții sunt: PD-02 – Sprijin redistributiv complementar pentru venit (CRISS): 53,52 euro/ha, și PD-03 – Sprijin complementar pentru venit pentru tinerii fermieri: 46,67 euro/ha.

    Citiți și: APIA a început autorizarea la plată pentru subvenția pe pârloagă. Primii 150.000 de fermieri, bani în conturi de marți 

    Plata pe pârloagă

    Conform surselor Agrointeligența – AGROINTEL.RO banii pentru subvenția la pârloagă au început să intre de miercuri în conturi. Pe primele liste de plată au intrat pe 19 februarie circa 150.000 de dosare din aproximativ 650.000 iar banii au ajuns în conturi de miercuri, 25 februarie.  În zilele următoare sumele autorizate vor intra de asemenea progresiv în conturile beneficiarilor.

    Citiți și: Motorină mai scumpă în campania agricolă. Prețul per litru a depășit deja 8,3 lei și continuă să crească

    Suprafețele solicitate pentru pârloagă au depășit de peste 3 ori suprafețele planificate

    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a informat la începutul lunii februarie că din cauza gradului ridicat de accesare (cereri de plată depuse) comunicat de APIA prin adresa nr. 31184/2025 pentru ecoschema PD-28 Menținerea de zone neproductive și/sau înființarea de elemente noi de peisaj pe terenurile arabile, situat peste țintele preconizate pentru anul 2025, suprafețele solicitate au depășit de peste 3 ori suprafețele planificate la nivelul PS PAC.

    De asemenea, MADR a precizat că alocarea disponibilă în cadrul intervenției nu fost suficientă pentru acordarea cuantumului unitar minim.

    Vă reamintim că această ecoschemă poate fi accesată în baza unor condiţiile de eligibilitate, pe care fermierii trebuie să le îndeplinească în mod cumulativ, și care sunt:
    a) să aibă calitatea de fermier activ şi de beneficiar al plăţii BISS;
    b) să fie utilizatorii unei suprafeţe agricole localizate pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul integrat de administrare şi control (IACS), din categoria teren arabil;
    c) dimensiunea exploataţiei agricole să fie de minimum 1 ha teren arabil, constituită din suprafeţele însumate ale tuturor parcelelor eligibile, cu dimensiunea parcelei agricole de minimum 0,3 ha;
    d) să se angajeze, pe baze anuale, să respecte cerinţa specifică;
    e) să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de bază şi specifice la nivelul suprafeţelor aflate sub angajament.

    De asemenea, fermierii care au accesat PD-28 au fost obligați să aloce în anul de cerere cel puţin 2% din suprafaţa arabilă a fermei în vederea menţinerii zonelor neproductive şi/sau înfiinţării de elemente noi de peisaj.


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!