• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Un mare grup de ferme este la un pas de insolvență în urma unui atac informatic

    Oana Timar – Agrointeligența

    Un mare grup de ferme de creștere a puilor de carne este la un pas de insolvență în urma unui atac cibernetic. Este vorba despre grupul Aaylex One, deținătorul brandului de carne de pui CocoRico, care a intrat în concordat preventiv după ce și-a consumat o mare parte din resurse pentru a depăși efectele unui atac informatic.

    Compania Aaylex One din Buzău, care activează pe piață cu brandul CocoRico și este unul dintre cei mai mari producători de carne de pasăre din România, a intrat oficial în procedură de concordat preventiv, după ce Tribunalul Buzău a admis cererea formulată de societate. Decizia a fost pronunțată la data de 17 februarie și confirmă dificultățile financiare majore ale companiei controlate de omul de afaceri Bogdan Stanca.

    Prin efectul deschiderii concordatului preventiv, toate executările silite împotriva Aaylex One sunt suspendate de drept pentru o perioadă inițială de 4 luni, iar creditorii nu mai pot începe alte executări în acest interval.

    Datele financiare publice arată dimensiunea problemelor economice ale Aaylex One. Astfel în perioada 2021-2024 au fost raportate pierderi totale de 211.148.893 lei, iar la data de 31 decembrie 2024, firma avea datorii de aproape un miliard de lei: 976.569.766 lei. Datele financiare pentru 2025 nu sunt încă disponibile.

    Anul trecut, Aaylex One a fost victima unui atac cibernetic ce a avut un impact major asupra companiei, perturbând semnificativ întreaga activitate de producție integrată și complet automatizată. Pentru a gestiona și depăși complexitatea acestor efecte, au fost făcute eforturi financiare considerabile din resursele proprii ale companiei.

    Cel mai pare exportator de carne de pui din România

    Societatea Aaylex One a fost înființată în decembrie 2021 prin fuziunea mai multor firme din grupul Aaylex și a devenit vehiculul principal al operațiunilor CocoRico.

    Aaylex ONE, deținătorul brandului Cocorico – The All-Natural Chicken Brand, se prezintă ca fiind un grup integrat vertical și orizontal, specializat în producția și distribuția de carne și specialități din pui. Compania activează în 9 județe din țară, are peste 2.000 de angajați și colaborează cu peste 10.000 de parteneri. Cu o producție medie de 10 kg de carne pe secundă, AAylex ONE este cel mai mare exportator de carne din România. Produsele Cocorico, realizate exclusiv în România, sunt exportate în peste 30 de țări de pe 3 continente. Brandul Cocorico este certificat de TUV Austria pentru creșterea responsabilă și sustenabilă a puilor și de SGS pentru sistemele integrate de producție. Mai mult, prin dimensiune și amploarea activităților sale, compania joacă un rol esențial în susținerea stabilității economice a comunităților locale și la dezvoltarea lanțurilor agroindustriale din sud-estul României, a informat compania specializată în insolvențe.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!