• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ploi, polei și ger: vreme rece în toată țara până la 1 februarie. Cod galben de vânt în sudul Moldovei, estul Munteniei și Dobrogea

    Oana Timar – Agrointeligența

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă de joi, 29 ianuarie, ora 20:00, până duminică, 1 februarie, ora 18:00, care anunță precipitații în cea mai mare parte a țării, episoade de polei și ghețuș, intensificări ale vântului și răcirea accentuată a vremii, cu ger în mai multe regiuni.

    Potrivit ANM, în intervalul menționat vor fi precipitații pe arii extinse. În regiunile sud-estice sunt așteptate ploi moderate cantitativ, cu acumulări de 10–20 l/mp și izolat 25 l/mp.

    În restul țării, precipitațiile vor fi în general slabe cantitativ: predominant ninsori la munte și în Moldova, iar în celelalte regiuni vor fi precipitații mixte. Meteorologii avertizează că pe alocuri se va forma polei și ghețuș, ceea ce poate afecta circulația rutieră și pietonală.

    Cod galben de vânt: rafale de 50–65 km/h

    Separat, ANM a emis o atenționare Cod Galben pentru intensificări ale vântului, valabilă din 29 ianuarie, ora 22:00, până pe 31 ianuarie, ora 20:00.

    Zonele vizate sunt sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei și Dobrogea, unde vântul va avea rafale în general de 50–65 km/h. În plus, în cadrul informării meteorologice se menționează că temporar vor fi intensificări ale vântului și în alte regiuni estice și sudice, cu viteze de 40–60 km/h.

    Ger în noaptea de sâmbătă spre duminică, mai ales în est

    Răcirea se va resimți mai puternic în regiunile extracarpatice. ANM indică faptul că în noaptea de sâmbătă spre duminică (31 ianuarie/1 februarie) va fi ger în Moldova, Dobrogea și estul Transilvaniei, unde minimele vor coborî, în general, între -14 și -10°C.

    Duminică, 1 februarie, gerul va persista în cea mai mare parte a Moldovei, inclusiv pe parcursul zilei, ceea ce crește riscul de menținere a ghețușului și al formării de porțiuni de carosabil alunecos.

    Vreme deosebit de rece până pe 4 februarie

    Meteorologii notează că răcirea nu se oprește aici: până miercuri, 4 februarie, vremea se va menține deosebit de rece, cu nopți și dimineți geroase, mai ales în regiunile extracarpatice.

    Ce probleme pot apărea

    Combinația de ploi/ninsori, temperaturi negative și vânt poate aduce:

    ANM precizează că mesajul poate fi actualizat în funcție de evoluția fenomenelor, inclusiv prin avertizări nowcasting pentru fenomene severe imediate.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!