• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bilanțul șefului AFIR după închiderea PNDR: ”12,7 miliarde de euro au intrat în agricultura românească. Pe 31 decembrie noi făceam plăți”

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adrian Chesnoiu, director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), a anunțat închiderea cu succes a Programului Național pentru Dezvoltare Rurală. Printr-un efort enorm, agenția de plăți  a reușit inclusiv salvarea finanțărilor în cadrul unor proiecte unde părea, la început de 2025, că fermierii vor fi ”executați” și vor fi obligați să dea banii înapoi. Nu s-a întâmplat acest lucru, ci s-a reușit ca și proiecte cu grad de implementare de numai 25% la început de an să fie închise cu succes la final de 2025.

    Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, directorul AFIR, Adrian Chesnoiu, a vorbit cu mândrie despre rezultatele obținute anul trecut de către instituția pe care o conduce. Tot anul 2025, AFIR a lucrat cu ”securea deasupra capului”, adică având în față o scrisoare a Comisiei Europene de dezangajare a unui miliard de euro din fondurile europene și oprirea proiectelor de finanțare care nu erau finalizate.

    ”Este un program început în 2015, care în mod normal ar fi trebuit să fie finalizat în 2022, dar ținem cu toții bine minte că a venit pandemia în România și atunci s a luat decizia la nivel european ca o parte din PNS, din actualul program să fie alocată pentru o perioadă de tranziție și în felul acesta s a prelungit, noul termen limită a fost 31 decembrie 2025.  Întâmplarea face că am revenit la conducerea agenției în decembrie 2024, iar lucrurile nu arătau deloc bine: din păcate, atunci am primit de la Comisia Europeană o scrisoare destul de dură cu riscul de dezangajarea peste 1 miliard de euro din acest exercițiu financiar PNDR vechi și a trebuit ca în 2025 să muncim foarte mult, să luăm deciziile administrative necesare astfel încât acești bani să nu fie pierduți”, a declarat Adrian Chesnoiu în cadrul emisiunii Agrostrategia realizată de Vlad Macovei.

    Adrian Chesnoiu: Cel mai bun an pentru activitatea AFIR

    Șeful AFIR a transmis un mesaj de mulțumire echipei din cadrul agenției de plăți care a făcut ca România să poată absorbi cei 12,7 miliarde de euro alocați țării noastre pentru dezvoltare rurală, prin PNDR.

    ”Chiar vreau să profit de de faptul că sunt aici în emisiune și să le mulțumesc tuturor colegilor mei din AFIR că au fost excepționali. La mod obiectiv vorbind, excepționali! Toată lumea! Mă așteptam ca în perioada septembrie-octombrie, când a fost vârful de activitate, să ne lovim de concedii, de concedii medicale, de tot felul de probleme, cum se mai întâmplă în administrația publică. Nu a fost cazul. Colegii mei au lucrat sâmbătă, duminică, ore suplimentare, pe 31 decembrie noi făceam plăți. A fost un efort instituțional uriaș, dar și niște decizii de management pe care le-am luat împreună cu echipa de conducere a AFIR, ne-am asumat această sarcină și activitate intensă, dar în același timp rezultatele au fost satisfăcătoare și nu am pierdut acești bani (…) Noi am tranzitat aproximativ 80 de milioane de euro pe exercițiul nou, adică pe PNS, ceea ce înseamnă o performanță extraordinară. Chiar la ultima întâlnire pe care am avut o cu Comisia Europeană, ei și-au exprimat întru totul surpriza și satisfacția faptului că AFIR a fost probabil în cel mai bun an al lui de activitate”, a mai precizat Adrian Chesnoiu.

    Până la acest moment, din PNDR, 97% din sume au ajuns deja la beneficiari, fiind încă plăți în curs de finalizare. ”Acești bani au ajuns în economie, în mediul rural, la fermieri, la antreprenori, în industria alimentară. (…) Să facem un exercițiu de imaginație cu un proiect care era la stadiul de implementare 25% la începutul anului 2025, el a ajuns să fie finalizat într-un an de zile, până la 31 decembrie, cu eforturi evidente și din partea fermierilor, dar și a noastră pentru că noi am început o analiză fiecărui proiect și am trasat această sarcină colegilor mei să fie foarte aproape de beneficiar: să vadă ce probleme sunt, unde există situații care pun în pericol implementarea proiectului. Și această presiune pe consultanți, pe beneficiari, chiar și pe colegii mei a dat roade”, a mai spus Adrian Chesnoiu care a subliniat că, exceptând sumele care au fost accesate de către autoritățile locale pentru infrastrauctura agricolă, toate cele 12,7 miliarde de euro au ajuns în activitatea productivă din sectorul agroalimentar românesc, inclusiv în ferme noi, în spații de depozitare, în sisteme de irigații sau în unități de procesare.


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!