• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Dimitrie Muscă respiră ușurat! Oficial, focarul de PPA din ferma sa a fost stins

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Imediat după Crăciun, autoritățile din județul Arad au anunțat că focarul de pestă porcină africană (PPA), din ferma familiei lui Dimitrie Muscă, a fost stins. Potrivit DSVSA Arad, atât în localitatea Olari, în care au fost ucise peste 5.600 de capete de suine din cauza PPA, cât și în județ, nu mai există focare noi de boală.

    Focarul de pestă porcină africană din localitatea Olari, județul Arad la o fermă unde au fost ucise preventiv peste 5.600 de animale, a fost declarat stins de autorități, iar în prezent nu mai există focare active în județ, potrivit Agerpres.ro.

    Citiți și: Dimitrie Muscă – dărâmat după ce veterinarii i-au omorât deja 6.000 de porci: ”Probabil trebuia făcut loc să vină carnea de afară”

    Societatea comercială poate relua trimiterea suinelor la sacrificare

    Directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad, Marcel Roșu, a declarat astăzi, luni – 29 decembrie, că niciun caz nou de pestă porcină africană nu a mai fost confirmat în județ în ultima lună, astfel că ultimul care era activ, cel de la Olari, a fost declarat stins.

    ”Toate măsurile de restricție care au fost impuse la această exploatație au fost ridicate, iar societatea comercială poate relua trimiterea suinelor la sacrificare pentru valorificarea cărnii”, a declarat Marcel Roșu.

    El a precizat că la nivelul județului nu se mai impun restricții în acest moment, dar vor rămâne sub supraveghere specială marile exploatații comerciale.

    Citiți și: Coșmarul se repetă în ferma de porci a lui Dimitrie Muscă. ”S-a confirmat din nou focar de pestă. Sunt afectate 12.000-13.000 de capete”

    Peste 5.600 de porcine ucise preventiv

    În județul Arad funcționează 22 de ferme mari de porci, cu un total de aproximativ 60.000 de capete.

    Focarul de la Olari, descoperit la jumătatea lunii noiembrie, a afectat ferma de suine a lui Dimitrie Muscă. La nivelul fermei, autoritățile locale au dispus uciderea preventivă a peste 5.600 de porci. Aceștia au fost îngropați în apropiere de exploatație, după ce au fost luate toate măsurile de biosecuritate, groapa fiind căptușită cu o izolație specială.

    În acest sezon, au mai fost înregistrate patru focare de pestă porcină africană în gospodării ale populației și unul la porci mistreți.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!