• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele județe în care fermierii au anunțat că au primit avansul APIA în conturi

    agrointeligenta.ro

    Primele județe în care fermierii au anunțat că au primit avansul APIA în conturi. Din mai multe părți ale țării, producătorii agricoli au dat de veste că le-a intrat în conturi prima tranșă din subvențiile pe anul în curs. Sumele au fost încasate de beneficiari în cea de-a doua parte a zilei de vineri.

    Primii fermierii cu avansul APIA în conturi au anunțat îmcasarea banilor. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat autorizarea la plată începând de joi, 16 octombrie, peste 100.000 de fermieri intrând pe primele liste care au fost transmise pentru achitare.

    Județele de unde fermierii au anunțat încasarea primei tranșe din subvenții sunt Bihor, Botoșani, Covasna, Bacău, Constanța, Brăila, Teleorman, Vaslui, Argeș și Tulcea, potrivit grupului SUBVENȚII APIA.

    Dintre beneficiarii care au încasat, o parte au precizat și băncile la care au conturile: CEC Bank, Banca Transilvania, Eximbank și BRD.

    Avansul APIA, la plată până la finalul lunii noiembrie

    Vă reamintim că în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie, APIA achită fermierilor avansul din subvențiile pe acest an, în cuantum de 70% la plățile directe și de 85% la plățile compensatorii. Nu toate schemele intră însă acum la plata parțială, după cum am ajunțat AICI.

    Intervalul de timp care trece de la autorizarea plății la achitarea sumelor în cont poate fi diferit în funcție de banca beneficiarului, de disponibilitatea banilor la Trezorerie și dacă sunt zile lucrătoare sau nu – vezi articolul: Avansul APIA, în conturi. Timpul minim în care prima tranșă din subvenții ajunge la fermieri

    Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că în prima zi de plăți în avans a autorizat 101.786 de fermieri pentru o sumă totală de 146.541.362,74 lei, echivalentul a 28.843.401,21 euro. Fermierii aflați pe această primă listă sunt pratic primii care primesc banii în conturi.

    Începând din luna decembrie, APIA va achita plata integrală a subvențiilor, cu termen de finalizare 30 iunie 2026 pentru intervențiile de sprijin solicitate în acest an.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!