• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vara intră în prelungiri. Campania agricolă de toamnă aduce căldură, dar și ploi

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Vremea în luna septembrie. În intervalul 1 – 29 septembrie, în România vremea se va schimba semnificativ, deși temperaturile vor fi ușor ridicate în această perioadă. Ploile se vor înteți și vor fi normale pentru intervalul menționat. La munte și local, precipitațiile vor fi excesive în special la mijlocul lunii.

    Toamna vine cu fenomenele sale specifice încă din primele săptămâni. Deși va fi mai cald în prima jumătate a lunii septembrie, ploile vor deveni mai dese și se vor apropia de normalul perioadei. După 15 septembrie, valorile termice se vor apropia de cele normale.

    Vremea în săptămâna 1 – 8 septembrie

    Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice

    Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

    Vremea în septembrie (foto: depositphotos.com)

    Vremea în săptămâna 8 – 15 septembrie

    Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

    Citește și: Cum va fi vremea până pe 15 septembrie. Prognoza ANM pe patru săptămâni

    Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare, local, în regiunile centrale și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

    Vremea în săptămâna 15 – 22 septembrie

    Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

    Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în zonele montane și local în cele centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

    Vremea în săptămâna 22 – 29 septembrie

    Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

    Citește și: ANM: Vineri și sâmbătă – alertă de caniculă în mai multe județe

    Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!