Fermieri, tăiați de la plata avansului. Lista agricultorilor care nu pot lua adeverințe-punte de la APIA


Fermierii care nu pot lua avansul pentru subvenții mai devreme de 16 octombrie, de la bănci. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a informat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO care sunt motivele ce stau la baza deciziilor de neeliberare a adeverinței punte pentru subvenții.
Fermierii și crescătorii de animale care au depus cereri de plată pentru subvenții pot solicita până la data de 16 octombrie adeverințe punte care sunt eliberate de APIA și în baza cărora pot cere bani în avans de la bănci. Conform agenției de plăți însă nu toți fermierii pot beneficia de aceste documente și a explicat pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO care sunt principalele situații în care nu se eliberează adeverințele.
Citiți și: Avans APIA 2025 – calculator. Banii pe hectar care intră la prima tranșă

Fermierii care nu pot primi adeverința punte de la APIA
APIA a informat că în conformitate cu prevederile şi obligaţiile stipulate în convenţiile încheiate, fermierii au posibilitatea de a solicita electronic pe adresa de e-mail a Centrului local/județean, sau în scris adeverința punte la Centrul la care au depus Cererea de plată pentru Campania 2025.
Ca urmare a verificărilor efectuate, funcţionarul APIA responsabil va elibera, în funcţie de caz:
– Adeverinţa de înregistrare fermier sau,
– Înştiinţarea negativă.
Astfel, eliberarea adeverinţei/înştiinţării negative (după caz) intră în atribuţiile responsabililor desemnaţi la nivelul Centrului Judeţean/Local la care a fost depusă şi cererea de plată. ”Baza eliberării înştiinţării negative o constituie neîndeplinirea cumulativă a tuturor
condițiilor stipulate în Convențiile tripartite încheiate. Pentru exemplificare acestea pot fi suprapuneri, supradeclarări, credite anterioare neachitate, debite/sancțiuni nerecuperate, etc”, a arătat agenția de plăți pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.
Citiți și: Tăieri la plata subvenției pentru pășunat. De ce au pierdut unii fermieri cei 100 euro/ha
Fermierii pot cere adeverințe punte până la începerea avansului
Agenția de plăți a mai arătat că în conformitate cu regulamentele europene și cu legislația națională în vigoare, APIA eliberează adeverințe fermier în vederea accesării de credite bancare și nebancare până la data începerii Campaniei de efectuare a plăților în avans, respectiv
16 octombrie a fiecărui an.