• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O ursoaică terorizează oamenii din Reghin iar autoritățile nu iau nicio măsură

    Roxana Dobre -

    O ursoaică cu doi pui a fost semnalată la o fermă din Reghin, județul Mureș și se află în continuare într-un lan de porumb, pe un teren aparținând Mariei Huprich, o cunoscută fermieră din zonă. Deși animalul a fost observat și a provocat anterior pagube, atacând o oaie, autoritățile nu au intervenit până acum și fermiera care a semnalat prin intermediul Agrointeligența-AGROINTEL.RO prezența animalului sălbatic, nu a fost contactată de niciun reprezentant oficial.

    La începutul acestei săptămâni, Agrointeligența-AGROINTEL.RO a preluat semnalul de alarmă tras de fermiera Maria Huprich, din Reghin județul Mureș, care atras atenția public că în lanurile de porumb de lângă ferma se află o ursoaică cu doi pui, agricultoarea dând nas în nas cu aceasta chiar la poarta fermei sale. Cei care au reușit să alunge animalul au fost câinii curajoși care o însoțeau pe fermieră. Autoritățile locale însă nu au avut nicio reacție în privința prezenței animalului sălbatic, având în vedere că în culturile fermierilor nu a mai existat până acum o astfel de apariție.

    Citiți și: Ursoaică cu doi pui, la poarte unei ferme din Mureș. Maria Huprich, fermieră: Mă tem să mai ies în curte!

    Ursoaică alungată de câini

    Locuitorii din Reghin, sub teroarea prezenței unei ursoaice cu doi pui

    Maria Huprich a declarat astăzi, vineri – 25 iulie că, deși articolul privind prezența ursoaicei în Reghin a fost preluat major și de presa locală, nu a primit niciun semnal de la autorități. Aceasta a explicat că în zona responsabilitatea aparține atât Primăriei, care trebuie să anunțe autoritățile de mediu, dar și a celor care au concesionat fondurile de vânătoare.

    ”Incidentul a ajuns în presa locală, deci cu siguranță toată lumea a aflat și de la  Agrointeligența. De duminică nu au mai avut loc alte atacuri sau incidente dar trăim secundă de secundă cu frică pentru că știm că este acolo și poate ataca oricând. Nu am mers să verific, pentru că pericolul este unul major, dar câinii latră cum nu o fac în mod normal, vă dați seama că ei simt că acolo în porumb se ascunde ursoaica”, a spus fermiera pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.

    Citiți și: Împușcarea urșilor – la decizia primarilor. Mircea Fechet, ministru: Voi propune eliminarea intervenţiei graduale!

    Apel la autorități să evite o tragedie

    Maria Huprich a făcut apel la autorități să ia măsuri astfel încât să fie evitată o situația tragică, având în vedere că în zonă sunt mai multe ferme de creștere a animalelor. ”Vă dați seama că toată lumea stă cu frică. Noi nu avem nicio putere, de aceea facem apel la autorități să ia măsuri până nu va fi prea târziu. Se apropie cu pași repezi recoltatul porumbului și nu se știe ce s-ar putea întâmpla, de aceea este important ca și ursoaica cu puii să fie în siguranță dar în primul rând locuitorii din zonă”, a mai punctat fermiera din Mureș.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO face apel la autorități să verifice situația din Reghin și să intervină conform legii pentru înlăturarea ursoacei și a celor doi pui din lanurile de porumb și aplicarea celor mai bune măsuri pentru siguranța acesteia dar în primul a cetățenilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Șeful ANF despre tratarea culturilor cu drona: Este un vid legislativ, nu sancționăm fermierii Humatul de potasiu la pomi. Îngrășământul special se aplică pomilor în luna septembrie Nicolae Cioranu, Asociația Păstorul Crișana: Nu ne explicăm de ce s-a prelungit interdicția la exportul de animale vii în UE

    Ultimele știri

    Comisia Europeană a aprobat subvenția de 3.000 euro/hectar pentru fermierii români Ministrul Agriculturii caută soluții pentru fermierii care au proiecte eligibile la AFIR, dar fără finanțare Avans APIA 2025. Cuantumurile pe hectar și animale au fost publicate în Monitorul Oficial