• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Elena Mateescu, ANM, anunță zile cu nopți tropicale, furtuni puternice și 42 de grade Celsius

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Nopți tropicale și furtuni puternice au fost anunțate de meteorologi în această săptămână. Cea mai mare temperatură din acest val de caniculă se va înregistra sâmbătă – 26 iulie, când vor fi 42 de grade în sudul țării.

    Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a dezvăluit, miercuri – 23 iulie, la Antena 3 CNN, că urmează nopţi tropicale în România, dar şi furtuni puternice în mai multe zone din ţară.

    Citiți și: ANM: Vreme sufocantă până la final de săptămână. Județele ferite de arșiță și furtuni

    ANM anunță vreme instabilă (foto: gandul.ro)

    Sâmbătă se vor înregistra 42 de grade Celsius în sudul Munteniei

    Conform celor enunțate de șefa ANM, vântul va sufla chiar şi cu 70 km/h, iar cantitatea de apă care se va acumula în urma furtunilor va fi, izolat, de peste 40 l/mp. În plus, sâmbătă – 26 iulie, se va înregistra cea mai mare temperatură din acest val de caniculă care s-a abătut asupra României: vor fi 42 de grade Celsius în sudul Munteniei.

    Elena Mateescu a amintit că a fost emis astăzi, miercuri – 23 iulie, un cod Galben de furtuni, valabil din această seară, de la ora 21:00 şi până mâine, joi, la ora 06:00. Meteorologii au emis, tot astăzi, un cod Portocaliu de caniculă şi unul, galben.

    ”Confirmăm într-adevăr menţinerea şi extinderea valului de căldură, disconfort termic deosebit de accentuat, având în vedere atât în vedere avertizarea meteorologică de cod Portocaliu pentru ziua de astăzi, ce vizează sudul şi vestul Olteniei, dar şi sud-vestul şi centrul Munteniei. Practic, vorbim de şase judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti, acolo unde maximele zilei se vor situa între 37 până la 40 de grade. Şi, totodată, un cod Galben pentru nordul Olteniei, nordul şi estul Munteniei, şi partea continentală a Dobrogei – maxime în jurul a 33 de grade… până la 37 de grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM, în cadrul intervenţiei la Antena3 CNN.

    Citiți și: România sub o cupolă de foc până joi: caniculă, nopți tropicale și disconfort termic. Județe sub cod roșu

    Averse torențiale și vijelii, din această seară în sudul Olteniei şi al Munteniei

    Șefa ANM, Elena Mateescu a mai transmis că, din acesastă seară, perioadele de instabilitate atmosferică se vor resimți în sudul Olteniei şi al Munteniei, dar şi vestul Carpaților Meridionali.

    ”Aşa cum menţionaţi şi dumneavoastră, începând din această după-amiază, în sudul Olteniei şi al Munteniei, dar şi vestul Meridionalilor, perioadele de instabilitate vor fi intense: avertizarea de cod Galben va intra în vigoare în această seară, la ora 21:00 până mâine dimineaţă, la 06:00. Vorbim de averse torenţiale, care pot să cumuleze, izolat, peste 40 l/mp; posibil şi vijelii , cu rafale de 50 – 70 km/h”, a punctat Elena Mateescu.

    Sâmbătă, în extremitatea sudică a României vor fi 42 de grade Celsius

    Temperaturile extrem de ridicate vor culmina cu ziua de sâmbătă, când se vor înregistra 42 de grade Celsius, mai ales în zonele de sud ale țării.

    „Iar mâine, în extindere, aria judeţelor aflate atât sub cod portocaliu, cât şi cod Galben – cod Portocaliu, în şapte judeţe din sudul ţării, inclusiv în municipiul Bucureşti, şi cod Galben – în cea mai mare parte a ţării, exceptând areale din est şi în sud-est, pentru că şi mâine, contăm pe valori maxime de 37 până la 39 de grade, nopţile vor fi şi ele tropicale. Şi ceea ce este de interes: până la sfârşitul săptămânii, valul de căldură se va intensifica, îndeosebi în partea de vest, sud şi, parţial, în centrul ţării. Ziua de sâmbătă, posibil, să fie cea mai călduroasă zi din acest episod, pentru că maximele zile, în vestul şi sudul şi sud-vestul Munteniei, pot atinge valori de 40 – 41 de grade, în extremitatea sudică, posibil 42 de grade”, a mai precizat Elena Mateescu, directorul ANM.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!