• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Președintele ales, Nicușor Dan, în vizită la o celebră fermă de legume

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Președintele ales al românilor, Nicușor Dan, a fost în vizită la o importantă cooperativă agricolă de lângă București. Ultimul videoclip postat, din campania sa electorală, îl arată pe Nicușor Dan în culturile agricole, dar și în depozitul unde se adună și se păstrează până la vânzare sute de tone de legume ce ajung în marile lanțuri de magazine din Capitală și din țară.

    Președintele ales gustă fericit dintr-o ridiche roșie și remarcă gustul româneac autentic. Așa începe ultimul clip din campania sa electorală, filmat într-o vizită la Cooperativa Agricolă Bioprod Colibași, din județul Giurgiu, la 12 kilometri de București.

    Citiți și: Nicușor Dan a fost ales președintele României cu 53,6% din voturi. Primul mesaj către români

    Președintele ales al României gustă din ridichile aflate în depozitul de legume al Cooperativei Agricole Bioprod Colibași (foto: Facebook/Nicușor Dan)

    Nicușor Dan a fost în județul Giurgiu pentru a vizita depozitul de legume și serele Cooperativei Agricole Bioprod Colibași, un business românesc de amploare, care aduce legume praospete pe mesele românilor.

    ”Gust românesc! Am venit să văd sere, un depozit de legume. Un exemplu de cum putem să ducem mâncare românească la români”, a menționat Nicușor Dan în vizita sa.

    Unul dintre reprezentanții cooperativei i-a explicat președintelui ales, care până ieri era candidat în turul doi la președinție, cât de mult i-a ajutat fondurile europene în dezvoltare, mai ales că mai sunt proiecte în desfășurare.

    ”Marfa care pleacă de la noi trebuie să stea și în raft în condiții foarte bune (…) Avem acum în dezfășurare două depozite chiar lângă birourile unde am fost, avem în construcție două depozite mari. Ne ajută mult asta cu fondurile europene. Ne ajută foarte mult!”, a menționat gazda întâlnirii.

    Citiți și: Reacția producătorului de utilaje IRUM după anularea sesiunii Rabla Tractoare

    Irinel Crăciun, Bioprod Colibași: A fost o vizită nearanjată, aș putea spune inopinată

    Directorul Tehnic al Cooperativei Agricole Bioprod Colibași, Irinel Crăciun, ne-a confirmat vizita președintelui ales Nicușor Dan și a declarat pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că business-ul funcționează în regim de cooperativă, dar are și propria fermă. Piața de desfacere o reprezintă marile lanțuri de magazine.

    ”Fiind o cooperativă avem atât membri producători cât și ferma proprie. Ferma proprie este compusă în jur de 600 și ceva de hectare pe care cultivăm morcov, ceapă cartof, varză, ridichi, salată. Membrii cooperatori sunt cei care cultivă și celelalte legume, ca să spun așa, ca să putem acoperi toată piața. Noi avem piață de desfacere numai către retailerii mari. Acum, în sezon, ajung în principal verdețurile, salată, ridichi, ceapă verde, leuștean, varză, iar de acum vor începe să ajungă și tomatele, vinetele, urmate apoi de cartof și ceapă galbenă”, ne-a spus Irinel Crăciun.

    După cum a punctat Directorul Tehnic al Cooperativei Agricole Bioprod Colibași, vizita președintelui ales, Nicușor Dan a fost una inopinată.

    ”Eu am fost plecat în bazinul legumicol Matca, atunci când domnul Nicușor Dan a fost la noi. Știu că dânsula vizitat depozitul , unde a fost făcută și filmarea. Nu știu dacă natura vizitei a fost în scopul campaniei electorale, dar dânsul a vizitat și alți producători, dar în decizia de a veni în vizită la noi a cântărit probabil și că suntem la 12-13 kilometri de București și una dintre cele mai mari cooperative. Vizita a fost una benefică, ca om, ca bucureștean, a venit să vadă ce se întâmplă într-adevăr într-o cooperativă! Atunci nu știam cine va fi candidatul ales de popor, acum suntem onorați, noi am prezentat realitatea, nu a fost ceva aranjat, a fost o vizită scurtă, inopinată aș putea spune”, a menționat Directorul Tehnic al Cooperativei Agricole Bioprod Colibași, Irinel Crăciun.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!