• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Premierul Ciolacu cere măsuri mai drastice împotriva urșilor care coboară în zonele turistice

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Prim-ministrul Marcel Ciolacu a cerut tuturor autorităților centrale și locale să actualizeze de urgență măsurile administrative pentru a împiedica producerea de tragedii provocate de atacurile urșilora supra omenilor. Oficialul a făcut referire la cazul șefului formațiunii Salvamont din Predeal, care a fost rănit grav de un urs, duminică noaptea, 30 martie,  pe o stradă din cunoscuta stațiune.

    Premierul Marcel Ciolacu a menționat, într-un mesaj transmis pe contul său oficial de Facebook, că dacă este nevoie de de decizii suplimentare pentru a proteja viața românilor amenintați de atacurile urșilor, aceste soluții trebuie luate urgent. Șeful Executivului a spus că respectă principiile generale legate de protecția animalelor, dar soluțiile precum relocarea urșilor nu par să fi dat roade până acum.

    Citește și: Urșii crează probleme și la APIA. Ce se întâmplă la controalele pentru subvenții

    Urșii coboară deseori în zonele populate de oameni (foto: turnulsfatului.ro)

    Autoritățile locale ar trebui să actualizeze măsurile administrative pentru a împiedica atacurile urșilor 

    Marcel Ciolacu a mai arătat că ”asistăm la producerea unor situații de risc public major” odată ce urșii ajung în orașe turistice și este clar că animalele trebuie extrase.

    ”Dacă este nevoie de decizii suplimentare pentru a proteja viața românilor amenintați de atacurile urșilor, aceste soluții trebuie luate urgent.

    Cer tuturor autorităților centrale și locale să actualizeze de urgență toate măsurile administrative pentru a împiedica producerea de tragedii precum cea de aseară, când șeful Salvamont Predeal a fost atacat de un urs pe o stradă din localitate.

    Da, vrem să respectăm principiile generale legate de protecția animalelor, însă asemenea argumente nu mai pot fi invocate când soluții precum relocarea urșilor se dovedesc ineficiente. Dacă urși flămânzi ajung frecvent pe străzile unui oraș, mai ales unul turistic, este clar că asistăm la producerea unei situații de risc public major, iar acele animale trebuie extrase, totul în conformitate cu noul cadru legal existent”, a menționat prim-ministrul României.

    Citește și: Despăgubiri pentru pagube provocate de animale sălbatice: procedură, termene, plăți

    Marcel Ciolacu: ”Viața românilor este mai importantă decât orice!”

    Șeful Guvernului a precizat, în mesajul transmis, că trebuie începută montarea de urgență a gardurilor electrice în zonele cu risc, viața oamenilor fiind mult prea importantă.

    ”În plus, trebuie să începem rapid inclusiv montarea, în zonele de risc, a unor garduri electrice care să protejeze eficient viața oamenilor.

    Sunt dispus să-mi asum un orice val nou de critici al ONG-urilor de mediu finanțate de Soros și de la toți reprezentanții progresismului anarhic, din țară sau din Europa. Viața românilor este mai importantă decât orice!”, a subliniat Marcel Ciolacu.

    Nu ar fi prima dată când urșii fac victime, însă de cele mai multe ori aceste incidente se petrec în mediul natural al ursșilor, nu pe străzile populate. Urșii au atacat de-a lungul anilor numeroase ferme, iar în urma unui astfel de eveniment cei care au de suferit sunt fermierii care nu își mai pot recupera animalele ucise.

    În anul 2023 ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a spus că nu poate susține proiectul de lege potrivit căruia ar trebui mărită cota de vânătoare la urși. Oficialul era de părere la acea vreme că, deși numărul conflictelor dintre om și urs au crescut, vânătoarea de trofee nu poate reprezenta o soluție, ci doar eliminarea acelor exemplare problemă.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!