• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Planurile oierilor, date peste cap! Softul APIA pentru ajutorul pe mieluțe nu funcționează!

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Crescătorii de ovine și de caprine au așteptat degeaba să fie publicat în Monitorul Oficial actul normativ pentru ajutorul pe mieluțe și căprițe. Deși de vineri, legislația a intrat în vigoare și ”curg” cele 20 de zile lucrătoare pentru depunerea cererilor, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură softul pentru implementarea acestei scheme nu este funcțional.

    După ce Agrointeligența – AGROINTEL.RO a publicat articolul Urgent la APIA! A început depunerea cererilor pentru ajutorul la oi și capre, tineret femel mai mulți crescători de animale ne-au sunat din țară să ne anunțe că, de fapt, nu pot cere încă ajutorul de 248 de lei pentru tineret femel la ovine și caprine. Motivul? Li s-a spus că softul care implementează noul sprijin nu este încă funcțional, deci nu se primesc încă documentele fermierilor.

    Situația pare că este valabilă la nivel național, dar până acum APIA nu a făcut niciun anunț oficial. Trei surse independente ne-au confirmat însă că softul pentru ajutorul din oierit și creșterea caprinelor nu este finalizat, deci nu funcționează și, astfel, schema este blocată. Asta deși de vineri, 22 februarie, ”curg” cele 20 de zile lucrătoare pe care fermierii le au la dispoziție pentru a depune cererile și documentele.

    Subvenția de 248 lei/cap tineret femel ovin/caprin a intrat în vigoare după ce Hotărârea nr. 69/2025 privind acordarea unui sprijin financiar de urgenţă în agricultură pentru sectorul de creştere a ovinelor/caprinelor, afectat de fenomene climatice nefavorabile a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 159 din 21 februarie și a intrat în vigoare pe 22 februarie. Astfel, de ieri, luni – 24 februarie, campania de primire a cererilor trebuie să fie deschisă. Totuși, din cauza softului nefuncțional, această depunere nu se face.

    Citește și: Subvenție APIA pentru tineret ovin/caprin: 50 euro/cap. Condiții, acte necesare, termen plată

    Lucrătorii APIA au dat asigurări că problemele se vor rezolva în următoarele zile

    Contactați direct de către fermieri, unii dintre aceștia lideri de organizații, lucrătorii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au dat asigurări că problema se va rezolva rapid. S-au făcut promisiuni că săptămâna aceasta, miercuri sau joi, 26-27 februarie, problemele vor soluționate.

    Crescătorii se întreabă dacă autoritățile vor avea în vedere să prelungească termenul de depunere, având în vedere zilele ”irosite” în care nu s-au putut înregistra cererile. Această nemulțumire se adaugă la aceea că sprijnul este unul greu accesibil și un procent redus de crescători de animale ar fi eligibili, fiind vorba, în unele județe, de un procent de numai 25% dintre crescătorii înregistrați.

    Ajutorul de 248 de lei pentru tinerel femel ovin și caprin ar urma să fie achitat fermierilor până cel târziu 30 aprilie.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!