• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Delegație MADR, discuții despre aderarea României la OCDE. Subiectul principal, politicile agricole

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    În perioada 28-31 octombrie 2024, o delegație a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, condusă de secretarul de stat Sorin Moise, a participat, la Paris, la evenimentele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care au vizat sustenabilitatea și productivitatea politicilor agricole mondiale și care se înscriu în demersurile României pentru aderarea la OCDE.

    ”La Forumul Global pentru Agricultură cu tema Orientarea politicilor către o productivitate agricolă durabilă s-a discutat despre modul în care răspund politicile agricole la provocările internaționale – producerea de hrană sănătoasă și în cantități suficiente ținând cont de continua creștere demografică mondială, cum se poate asigura și îmbunătăți performanța fermierilor în cadrul lanţului valoric și ce măsuri pot fi optime pentru a asigura sustenabilitatea mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții MADR printr-un comunicat emis vineri, pe 1 noiembrie.

    Eveniment OECD la Paris, în perioada 28-31 octombrie (foto: eda.admin.ch)

    MADR, discuții pentru aderarea României la OCDE

    Tematicile Comitetului pentru agricultură (COAG) al OCDE au oferit prilejul participanților să abordeze teme de interes mondial din perspectiva siguranței și securității alimentare și a piețelor internaționale. Delegațiile participante la comitet au putut avea mai multe schimburi de opinii între OCDE, țările partenere și organizațiile internaționale.

    Citește și: Misiuni OCDE de evaluare în domeniile Agricultură şi Pescuit, la MADR

    ”În cadrul acestui comitet, România a avut o amplă analiză de țară pentru politicile agricole în contextul procesului de aderare a României la OCDE. S-au făcut evaluări tehnice ale politicilor agricole românești, eforturile fiind axate pe susținerea evaluărilor sectoriale și rezultatele analizei recomandărilor care privesc alinierea legislației, politicilor și practicilor agricole ale României la cele ale OCDE. După parcurgerea acestei etape importante pentru aderarea la OCDE, Comitetul pentru Agricultură va evalua următorii pași în procesul de aderare a României în domeniul agriculturii”, s-a arătat în comunicatul Ministerului Agriculturii.

    Participarea României la lucrări, inclusiv la o sesiune de evaluare din perspectiva politicilor agricole, se înscrie în demersurile desfășurate la nivel intern pentru aderarea la OCDE. Alături de delegația MADR s-a aflat și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Luca Niculescu.

    Citește și: Șeful ANSVSA a plecat în Iordania cu o delegație de oieri. Scopul vizitei: deblocarea exporturilor

    Din delegația României prezentă la evenimentele Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) au făcut parte directori și specialiști MADR.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!