• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O companie care are fabrică în România va livra 15.700 tone de ulei de floarea-soarelui în Egipt

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Egiptul a cumpărat peste 15.000 de tone de ulei de floarea-soarelui de la Trans-Oil, companie ce deține și în România o fabrică de ulei vegetal. Astfel, la ultima licitație internațională, organizată zilele trecute de Autoritatea Generală de Aprovizionare a Egiptului (GASC), s-au achiziționat 69.700 tone de ulei de floarea-soarelui, la prețuri cuprinse între 1.045 și 1.047 dolari/tonă Cost&Freight (C&F).

    Trans-Oil Group, un operator agribusiness important din zona Mării Negre, inclusiv România și Republica Moldova, a anunțat că TOI Commodities SA, o subsidiară a grupului de companii, a câștigat o bună parte din licitația prin care GASC a achiziționat ulei de floarea-soarelui. Volumul total pe care TOI Commodities îl va furniza Egiptului este de 15.700 tone, potrivit unui comunicat emis de companie.

    TOI Commodities: 15.700 tone de ulei pentru Egipt (foto: agronfoodprocessing.com)

    GASC a cumpărat 15.700 tone de ulei de floarea-soarelui de la Trans-Oil Group

    GASC a achiziționat 69.700 tone de ulei de floarea-soarelui de la patru companii: Viterra (30.000 tone, la prețul de 1.047 dolari/t), TOI Commodities (15.700 tone, la prețul de 1.045 dolari/t), Green Suppliers (12.000 tone, la prețul de 1.045 dolari/t), Agro Industrial (12.000 tone, la 1.047 dolari/t).

    Citește și: Cel mai mare terminal de cereale de la Odesa a fost preluat de un afacerist din Republica Moldova

    Se preconizează că TOI Commodities, subsidiara elvețiană a Grupului Trans-Oil, va livra marfa Egiptului în intervalul 20 noiembrie-5 decembrie 2024.

    „Suntem mândri de succesul TOI Commodities SA la această licitație competitivă, ce subliniază abilitatea noastră de a asigura componente critice ale lanțului de aprovizionare pentru a satisface cerințele pieței. Această realizare se aliniază cu strategia noastră de a menține poziția de lider în industria uleiului de floarea-soarelui și duce mai departe dedicarea noastră pentru operațiunile sustenabile”, a declarat Vaja Jhasji, CEO-ul de la Trans-Oil Group.

    Citește și: Oportunitate pentru fermierii români: Egiptul caută încă 4 milioane tone de grâu

    Uleiul din semințe de floarea-soarelui, odată livrat și procesat la unitățile companiei, va contribui la producerea atât a uleiului de floarea-soarelui rafinat, cât și a celui brut pentru piețele interne și internaționale. Ca agrobusiness integrat vertical, Trans-Oil asigură cele mai înalte standarde în fiecare etapă a procesului de producție, de la aprovizionare până la livrare, au mai transmis reprezentanții Trans-Oil Group.

    În România, grupul Trans-Oil este cunoscut mai ales pentru preluarea grupului Racova fondat de Adrian Porumboiu. La noi în țară, Tran-Oil deține fabrica de ulei de la Țăndărei.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!