• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul Gabi Corodeanu a început recoltatul la ceapă: Am investit peste 10.000 de lei/ha și vindem cu 2 lei/kg

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Fermierul Gabi Corodeanu, președintele Cooperativei Agricole ”Legume Fericite”, din Tamași, județul Bacău, a intrat la recoltatul cepei. Acesta a fost primul an în care fermierul, împreună cu alți agricultori, au însămânțat un hectar de ceapă, pentru a testa cultura.

    Pentru lotul de testare de un hectar, fermierul Gabi Corodeanu achiziționat trei tipuri de sămânță: un soi din Olanda, un hibrid din Germania și unul din România. Toate trei au ajuns la maturitate, iar acum sunt recoltate manual.

    Citiți și: Fermierul Gabi Corodeanu a înlocuit culturile de cereale cu cele de cartofi și ceapă

    Fermierul Gabi Corodeanu, județul Bacău

    Ceapa fermierului Gabriel Corodeanu se vinde cu 2 lei/kg

    Agricultorul băcăuan a spus pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO că deja există cumpărători pentru recolta din acest an, chiar în localitatea în care lucrează pământul. O parte din ceapă va ajunge, însă și într-un supermarket cu care deja cooperativa are semnat un contract.

    ”Ceapa este pusă împreună cu un coleg fermier, avem un hectar. Din cadrul Cooperativei Agricole ”Legume Fericite”, mai mulți fermieri au încercat să cultive ceapă în acest an. Unul dintre ei a gafat deoarece i-a dat mai mult erbicid decât trebuia și a pierdut 1,5 ha de ceapă. Noi nu am pierdut-o, doar că am scăpat cumva buruienile de sub control. Am ceapă, dar e foarte greu de recoltat, acum trebuie să recoltez manual, cu oameni, asta înseamnă multă muncă fizică, dar și bani. Am început să recoltăm, acum au început un pic ploile, dar e bine că au venit. Intrăm în forță la recoltat iar la final tragem linie și vedem ce rezultate avem. Pe de o parte sunt costurile cu mâna de lucru și apoi să vedem producția la hectar. Eu estimez între 40-50 de tone/ha. Avem piață de desfacere în localitatea în care muncim pământul, chiar la localnicii de aici, iar ce rămâne, după ce vom termina recoltarea vom merge în piața de gros sau către un supermarket (Auchan), cu care cooperativa noastră a încheiat un contract. Deocamdată vindem ceapa angros, cu 2 lei/kg”, a menționat fermierul Gabi Corodeanu.

    Citiți și: De ce nu s-a făcut ceapa – 7 cauze. Recomandări

    Investiții de peste 10.000 de lei/ha la ceapă, producția va fi de peste 40 de tone/ha

    Ceapa cultivată în cadrul Cooperativei Agricole ”Legume Fericite” a fost irigată, motiv pentru care producțiile nu au avut de suferit. Fiecare dintre cele trei soiuri testate și-au arătat calitățile, însă foarte bine a rezistat soiul românesc de ceapă, achiziționată de la Stațiunea de Cercetare de la Buzău.

    ”Din Germania am avut un tip de ceapă care se consumă cât mai rapid de la recoltare, nu se păstrează pe timp de iarnă. Are un foliaj mai gros, nu e foarte iute, este foarte bună la salate. Soiul achiziționat din Olanda este un soi de ceapă plată, acesta se păstrează peste iarnă. Deocamdată se prezintă în condiții bune. Din România este un soi de ceapă rotundă, galbenă, de la Stațiunea de Cercetare de la Buzău. Per total, toate sunt ajunse la maturitate și sunt în regulă. Am fi putut, dacă nu aveam atât de mult buruian să recoltăm cu un utilaj, însă în aceste condiții vom recolta manual. Era un utilaj micuț, pentru suprafețe mici. Noi am irigat ceapa, altfel nu am fi produs nimic din cauza secetei. Membrii Cooperativei vor hotărî dacă anul viitor vom extinde suprafața cu ceapă sau nu. Eu nu voi renunța la porumbul zaharat, asta este clar”, a menționat fermierul Gabi Corodeanu.

    El a adăugat că investițiile la un hectar de ceapă au depășit 10.000 de lei și speră că va avea parte, la final, și de profit.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!