• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii din Prahova: Ploi ”ca în povești” după oprirea rachetelor antigrindină

    Violina Gorcinschi-Jitaru – Agrointeligența

    Decizia ministrului Agriculturii, Florin Barbu, de a sista tragerile cu rachete antigrindină în județul Prahova pare sp dea roade. Fermierii din acest județ au transmis un mesaj în care arată că, fără activarea sistemului anti-gheață, suprafețele agricole au beneficiat de ploi semnificative ”ca în poveștile părinților noștri”.

    Fermierii din Prahova, prin vocea președintelui Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice, Adrian Mocanu, au transmis ministrului Agriculturii, Florin Barbu, și premierului României, Marcel Ciolacu, o scrisoare în care își exprimă recunoștința pentru decizia de a suspenda tragerile cu rachete antigridină.

    „Astăzi 04.08.2024, agricultorii din județul Prahova au trăit o zi binecuvântată, o zi care ne- a umplut inimile de bucurie şi speranță. După mai bine de o săptămână de la oprirea tragerilor cu rachete antigrindină, norii de ploaie au reușit să treacă munții, aducând ploaia mult aşteptată pe câmpiile de la poalele dealurilor subcarpatice. Practic, ne-a plouat aşa cum ştim noi, fermierii, că ploua odată, ca în amintirile noastre personale și ca în poveștile părinților noștri, unde belșugul şi rodul muncii erau sărbătorite sub ceruri binecuvântate de ploaie”, au transmis fermierii într-o scrisoare adresată prim-ministrului și ministrului Agriculturii.

    Fermieri mulțumiți de ploaie (foto: istockphoto.com)

    Ploi din belșug după oprirea rachetelor antigrindină

    După solicitările producătorilor agricoli din județul Prahova, de a opri lansarea rachetelor antigrindină, a plouat în următoarele localități: Colceag, Parepa, Inotești, Ceptura, Urlați, Albeşti, Dumbrava, Bucov, Cioceni, Ciupelnița, Trestienii de Jos, Brazi, Trestienii de Sus, Strejnic, Târguşorul Vechi, Stănceşti, Ariceştii Rahtivani, Negoieşti, Popeşti, Sălciile, Boldeşti-Grădiștea şi Drăgăneşti.

    Citește și: Pro Agro solicită anularea ordinului de suspendare a rachetelor antigrindină în Prahova

    Fermierii au măsurat în mod cvasigeneral cantități impresionante de precipitații, depăşind 20 de litri pe metru pătrat, aşa cum nu s-a mai întâmplat de la înfiinţarea sistemului antigrindinǎ.

    „Această revenire la normal a pattern-urilor meteorologice ne umple de speranţă şi ne readuce încrederea că vom putea continua să ne cultivăm pământurile şi să ne hrănim familiile şi comunităţile. Decizia curajoasă de a opri tragerile cu rachete antigrindină a fost una inspirată, iar rezultatele nu au întârziat să apară, aducându-ne ploaia binefăcătoare de care aveam atâta nevoie.

    Ne cerem scuze pentru tonul patetic, dar nu ne-am imaginat niciodată că lupta pe care părinţii noştri au dus-o pentru a ne lăsa moştenire aceste pământuri, se va transforma pentru generația noastră într-o luptă pentru vremea de pe aceste pământuri. Consideram că este obligația noastră morală să le lăsăm urmaşilor noştri, în cele mai bune condiții, şi pământurile, dar şi vremea!

    În concluzie, din adâncul inimilor noastre, vă mulțumim pentru că ați ascultat vocile noastre, pentru că ați luat măsuri înţelepte şi pentru că aţi adus speranţa înapoi în comunităţile noastre. Suntem recunoscători pentru căldura şi înțelegerea de care ați dat dovadă, reamintindu- ne că tradiţiile şi valorile noastre culturale sunt respectate și susținute la cel mai înalt nivel. Vă rugăm să acceptaţi această scrisoare ca pe un simbol al recunoştinţei noastre adânci şi sincere”, a transmis Adrian Mocanu, Preşedintele Asociației Producătorilor Agricoli de Cereale și Plante Tehnice din Județul Prahova către membrii Guvernului.

    Citește și: Primul județ unde se suspendă tragerile cu rachete antigrindină, la cererea fermierilor


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!