• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Roșie românească de 1,220 kg, obținută dintr-un soi de la Stațiunea de Legume de la Buzău

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    O tomată specifică soiului Beefsteak a depăşit recordul înregistrat la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură (SCDL) Buzău în anul 2023 de 1.100 de grame, cântărind anul acesta 1.220 de grame, potrivit Agerpres.

    Potrivit specialiştilor SCDL Buzău, linia de tomate va fi supusă în continuare lucrărilor de ameliorare pentru creşterea greutăţii fructelor şi a producţiei.

    „Este o linie pe care noi o avem în studiu, şi de la an la an se mai măreşte cu câteva grame. Este un soi mai vechi de tomată, am primit câteva seminţe de la nişte persoane în vârstă, fac parte din familia tomatelor cărnoase. Acum urmărim să îmbunătăţim producţia şi dimensiunile mari ale fructului. Vrem să observăm câte fructe de dimensiuni mari poate să producă o plantă. Avem o tomată în greutate de 1.220 grame, recordul de anul acesta. Recordul de anul trecut a fost de aproximativ 1.100 de grame. Din fructul respectiv vom extrage seminţele, vom încerca o nouă tehnologie de cultură să vedem dacă puteam creşte greutatea fructului şi producţia. Tomata este dulce, specifică celor cărnoase, Beefsteak. Se aseamănă la gust cu tomatele noastre Hera”, a declarat cercetătorul SCDL Elena Barcanu.

    Citiți și: Roșii mari de grădină – cinci secrete ale cultivatorilor cu experiență

    Cea mai mare tomată din UE – 3,5 kilograme

    Creşterea în greutate a tomatelor poate fi obţinută prin mai multe tehnologii, de-a lungul unei perioade îndelungate, afirmă aceasta.

    ”Putem să pornim de la o metodă simplă, respectiv prin reducerea numărului de fructe pe care le are planta, prin procedeul de altoire sau prin tehnologie bazată pe îngrăşăminte, care vor duce la creşterea în greutate. Vrem să depăşim un record. Ca un exemplu, cea mai mare tomată în Europa a cântărit 3,5 kilograme, iar din lume a ajuns la 5,5 kilograme. Fructele acestea provin din lucrări de ameliorare”, a precizat Elena Barcanu.

    Citiți și: Un tânăr fermier din Gorj cultivă roșii-gigant care ajung să depășească 1,5 kg

    Alte soiuri și hibrizi de roșii cu productivitate ridicată

    Pe parcursul anului 2024, SCDL Buzău a cultivat peste 120 de soiuri de tomate, inclusiv soiuri hibride. Printre soiurile de bază se numără Siriana, o tomată productivă, cu coacere uniformă şi ciorchinii bine legaţi, cu 5-6 fructe uniforme.

    Inima de bou, Andrada, produce atât fructe tipice, cu formă caracteristică de inimă, cât şi fructe mari, de până la 500 de grame.

    Un alt soi, Ovidia, este o varietate extra-timpurie şi productivă, cu creştere semideterminată, ce poate fi recoltată cu tot cu ciorchine, soiul Hera produce tomate de mari dimensiuni, iar Flaviola este o tomată tip cireaşă, dulce şi aromată.


    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara