• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Criză de medici veterinari în mediul rural. Tinerii fug de posturile de la țară

    Oana Timar – Agrointeligența

    Crescătorii de animale întâmpină dificultăți în a găsi medici veterinari specializați. Situația este reclamată de fermierii din Germania unde tinerii veterinari refuză tot mai des posturile din zona rurală. Un raport oferă o perspectivă asupra acestei crize.

    Deficitul de medici veterinari în regiunile rurale este un subiect abordat în cadrul unui material realizat de Bayerischer Rundfunk (BR24), iar informația este preluată de Agrarheute.com. Conform raportului, în multe localități, numărul bovinelor depășește capacitatea redusă a medicilor veterinari disponibili.

    Provocările pe care le întâmpină specialiștii în mediul rural

    Tinerii veterinari din Germania evită locurile de muncă din zonele rurale din cauza problemelor multiple: volumul de muncă este copleșitor, distanțele de deplasare sunt mari, iar birocrația este descurajantă. Aceste aspecte îngreunează activitatea medicilor veterinari în mediul rural, contribuind totodată la deficitul de personal în acest domeniu.

    Un alt factor care accentuează problema este reprezentat de costul aflat în creștere al serviciilor veterinare, taxele suplimentare pentru serviciile de urgență putând ajunge și la 75%.

    Femeile, tot mai multe în posturile de medic veterinar la țară

    Numărul medicilor veterinari, în scădere în mediul rural

    În decursul ultimilor ani, numărul medicilor veterinari a prezentat o scădere alarmantă în Germania, arată datele oficiale. Deși necesitatea intervențiilor veterinare la ferme a rămas constantă, numărul specialiștilor s-a redus dramatic. Majoritatea medicilor veterinari din această zonă au rămas femeile, care ajung să parcurgă distanțe de până la 200 de kilometri zilnic pentru a oferi servicii de specialitate unui număr mare de exploatații agricole.

    Cabinetele veterinare se află la distanțe considerabile de multe ferme, ceea ce poate avea consecințe grave în situațiile de urgență. Intervențiile întârziate pot fi fatale pentru animale, fapt ce relevă importanța prezenței locale a medicilor veterinari.

    Jurnaliștii germani au documentat activitatea unor medici din mediul rural, prin care se subliniază eforturile lor de a asigura bunăstarea animalelor în ciuda impedimentelor. Materialul aduce în atenție complexitatea și dedicarea necesare pentru a face față provocărilor profesiei de medic veterinar în regiunile rurale.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!