• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Val de caniculă cu noi recorduri termice. Județele care au intrat sub alertă meteo până vineri

    Oana Timar – Agrointeligența

    Valul de căldură se intensifică în România, iar aproape toată țara a intrat de astăzi, joi – 20 iunie, sub cod portocaliu și cod galben de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează cu privire la canicula ce vine la pachet cu un disconfort termic ridicat.

    Valul de căldură cuprinde sudul, sud-estul și centrul Europei. Se vor înregistra noi recorduri termice, iar specialiștii anunță că este foarte posibil să se înregistreze cea mai călduroasă lună iunie din istoria măsurătorilor, la nivel european și național. Tot ei spun că există un risc major de incendii de vegetație în țările aflate sub cupola de căldură.

    Alerte meteo în Europa, pe 20 și 21 iunie 2024:

    – Cod roșu de caniculă în Italia, cu temperaturi de peste 40 – 42 grade;
    – Cod roșu de caniculă în Croația, Serbia, cu temperaturi de peste 39 grade;
    – Cod portocaliu de caniculă în Austria, Ungaria, Slovacia, Italia, Grecia.

    La nivel național, ANM anunţă că indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

    Mesaj 1 – avertizare meteorologică pentru joi, 20 iunie

    Cod Galben
    Interval de valabilitate: 20 iunie
    Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic ridicat

    Valul de căldură va persista în Maramureș, Crișana, în cea mai mare parte a Transilvaniei, în sudul Moldovei și local în Dobrogea, temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 35 de grade și pe arii restrânse va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

    Cod Portocaliu
    Interval de valabilitate: 20 iunie
    Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat

    Valul de căldură va continua să se intensifice, astfel încât în Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Dobrogei și în sudul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa între 33 și 38 de grade, iar izolat se vor înregistra în jurul a 39 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

    Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

    Mesaj 2 – avertizare meteorologică pentru vineri, 21 iunie

    Cod Galben
    Interval de valabilitate: 21 iunie
    Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat

    Valul de căldură se va menține în Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Oltenia și Muntenia, unde temperaturile maxime se vor situa în general între 32 și 34 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local se va apropia și va atinge pragul critic de 80 de unități.

    Cod Portocaliu
    Interval de valabilitate: 21 iunie
    Fenomene vizate: val de căldură, caniculă, disconfort termic accentuat

    Valul de căldură va persista, astfel încât în Banat, în sudul Olteniei, în sud-vestul Munteniei, precum și în sudul Transilvaniei și al Crișanei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

    Local noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.

    În zilele viitoare valul de căldură se va extinde și intensifica.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!