• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata ajutorului de 25 lei/familia de albine. Termenul oficial privind virarea banilor în conturi

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Subvenția de 25 lei/familia de albine urmează să intre la plată în perioada următoare iar pe grupurile de apicultori sunt vehiculate mai multe ”scenarii” privind termenul la care banii vor ajunge în conturi. Crescătorilor de albine li s-a alocat prin Ordonanța de Urgență nr.14/2024 un plafon de 59.866.000 lei, echivalentul sumei de 12.034.334 euro.

    Apicultorii așteaptă plata de 25 de lei/familia de albine iar subvenția care urmează să intre în conturi a iscat o serie de polemici pe grupurile de crescători de albine, privind termenul la care banii vor ajunge la beneficiari. De precizat că plata se acordă prin Direcțiile Agricole Județene (DAJ) iar termenul oficial prevăzut în OUG nr.14/2024 publicată în Monitorul Oficial nr. 166 din 29 februarie 2024, este 30 iunie 2024.

    Citiți și: Subvenția pe familia de albine – condiții, acte necesare, termene, plăți

    Subvenție de 25 lei/familia de albine

    Plata de 25 lei/familia de albine: termen legal stabilit prin OUG

    Conform OUG nr.14/2024 plata ajutorului de stat de 25 lei/familia de albine se efectuează până la data de 30 iunie 2024. ”Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 30 iunie 2024. Se pot efectua plăţi şi după această dată pentru conturi invalide, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024”, se arată în textul ordonanței.

    Cuantumul ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este de 5 euro/familia de albine, pentru numărul de familii de albine deţinut la 31 decembrie 2023. Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime a cuantumului este cel comunicat de Banca Naţională a României la data de 29 decembrie 2023, respectiv de 4,9746 lei/euro.

    Citiți și: OUG pentru apicultori: 5 euro/familia de albine. Cererile se depun la DAJ

    Scenarii privind plata ajutorului, după data-limită stabilită în OUG

    Pe grupurile de apicultori au fost lansate mai multe scenarii privind plata subvenției de 25 lei/familia de albine. Dacă unii crescători de albine susțin că au aflat că plata a început de astăzi, miercuri – 19 iunie iar banii vor ajunge în conturi mâine, joi – 20 iunie, alții au aflat că plata se va efectua în luna iunie.

    ”Se pare că o să înceapă să intre de mâine banii, astăzi s-au autorizat la plată. Nu se mai face nicio recalculare, suma rămâne de 25 lei/familia de albine”, a scris un apicultor.

    ”Pe surse am aflat că se pare că o să fie decalată data spre 1-15 iulie după recalcularea și redistribuirea sumelor neaccesate de către colegi din varii motive”, a scris un alt crescător de albine.

    Din informațiile obținute de Agrointeligența-AGROINTEL.RO plățile pentru ajutorul de stat acordta apicultorilor nu au început la această dată iar DAJ-urile așteaptă vești de la Ministerul Agriculturii privind transferul banilor.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!