• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Florin Barbu – primul ministru al Agriculturii care a mers la Pucheni să discute cu producătorii nemulțumiți

    Oana Timar – Agrointeligența

    Târgul Pucheni, cea mai mare piață de legume și fructe, dar și un loc în care produsele fermierilor români se vând în condiții grele, concurate de importurile de calitate îndoielnică. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a mers astăzi, luni – 29 aprilie, la piața Pucheni din Rahova, București, fiind primul ministru de resort care ajunge în acest loc atât de popular în rândul fermierilor, dar și hulit pentru prețurile mici pe care le oferă producătorilor români.

    După ce ieri, duminică – 28 aprilie, de Florii, ministrul Agriculturii s-a aflat la Izbiceni, în dialog direct cu producătorii de legume din localitate, astăzi șeful de la MADR și primarul comunei din Olt au mers împreună la târgul Pucheni. Florin Barbu a vrut să vadă la fața locului care sunt condițiile de comercializare a legumelor românești în cea mai mare piață angro din București și din țară.

    ”Am fost astăzi prezent împreună cu Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în târgul Pucheni pentru a obține o perspectivă cât mai clară asupra problemelor cu care se confruntă legumicultorii din Izbiceni”, a spus primarul din Izbiceni, Marian Gulie.

    Citiți și: Micii fermieri – nevoiți să arunce tone de legume: Am cosit ceapa, bag freza în ea și la revedere!

    La Târgul Pucheni, comercializarea legumelor se face în cutii de banane așezate direct de pe jos sau puse în dubițe

    Un centru de colectare legume-fructe va fi construit la Izbiceni

    Comuna Izbiceni a fost prinsă în proiectul Casei de Comerț Unirea pentru construirea depozitelor regionale de legume-fructe, dar până când spațiul de comercializare va fi ridicat, fermierii din localitate își valorifică o mare parte din recoltă la piața Pucheni. Producătorii sunt nemulțumiți de prețul mic ce se oferă pentru legumele autohtone, acuzând nu de puține ori că samsarii profită de pe urma lipsei altor spații de comercializare de tip angro.

    ”Pe lângă angajamentul că în 2025, vom inaugura Centrul de Colectare Legume din Izbiceni și că le vom asigura o piață de desfacere din care vor fi eliminați intermediarii, pentru situația actuală, domnul ministru a venit cu soluții favorabile privind problemele legumicultorilor noștri cu instituțiile responsabile de activitatea din târg. Munca agricultorilor noștri din Izbiceni va fi valorificată pentru că a venit timpul să producem românește, să cumpărăm românește și să alegem românește”, a mai spus primarul din Izbiceni.

    Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, s-a aflat ieri la Izbiceni unde a discutat cu producătorii din piața comunală, dar și cei cei reuniți la Centrul Cultural ”Tudor Gheorghe” din localitate.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!