• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Lanțurile românești de magazine, la masă cu premierul Ciolacu și ministrul Agriculturii

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Prim-ministrul Marcel Ciolacu și ministrul Agriculturii, Florin Barbu, au discutat la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai lanțurilor de magazine autohtone și ai distribuției din comerțul cu bunuri alimentare despre soluțiile prin care Guvernul poate sprijini deopotrivă producătorii, distribuitorii și retalierii români.

    Guvernul a anunțat astăzi, marți – 19 martie, că la Palatul Victoria au avut loc discuții între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanți ai lanțurilor de magazine autohtone și ai distribuției din comerțul cu bunuri alimentare. La întâlnirea a participat și alți reprezentanți ai Guvernului printre care și ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

    Citiți și: Ajutor de stat pentru fermierii care au pierderi din cauza prețului mic la cereale

    Premierul Marcel Ciolacu alături de ministrul Agriculturii, Florin Barbu

    ”Mi-am dorit să am această discuție, pentru a vedea ce poate face statul român pentru producătorii autohtoni, dintre care mulți au și propriul flux de desfacere, având în vedere anumite probleme pe care ni le semnalează. Vrem să le oferim produselor românești șanse egale pe piață cu produsele de import și chiar să încurajăm comercializarea lor și în alte țări”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit comunicatului remis de Guvern.

    La întâlnire au participat, de asemenea, vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Florin Barbu, și ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu.

    Citiți și: Florin Barbu: Evaziunea cu cereale se pedepsește cu dosar penal. Fac apel la fermieri să facă sesizări!

    Discuții la Palatul Victoria

    Subiectele atinse la discuțiile de la Palatul Victoria

    Premierul Marcel Ciolacu a apreciat drept foarte utilă discuția de la Palatul Victoria pe temele abordate de către cei direct implicați în producția și distribuția produselor alimentare autohtone. Printre acestea s-au numărat impactul unor măsuri precum impozitul de 1% pe cifra de afaceri sau plafonarea adaosurilor comerciale la unele categorii de produse, debirocratizarea interacțiunii cu instituțiile statului, implementarea sistemului de Garanție-Returnare RetuRO, accesarea de fonduri europene pentru comerț și distribuție, precum și reglementările aplicabile în domeniul forței de muncă.

    ”Reprezentanții lanțurilor de magazine autohtone și ai distribuției din comerțul cu bunuri alimentare i-au mulțumit premierului Marcel Ciolacu pentru disponibilitatea de a discuta despre propunerile lor, care vor fi analizate la nivelul ministerelor și instituțiilor cu atribuții, în vederea celor mai bune soluții”, se mai arată în comunicat.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!