• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ajutor pentru achiziția de juninci și scroafe, din iulie. Banii – 70% din fonduri europene

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Achiziția de juninci de lapte și de carne, dar și de scroafe, subvenționată cu ajutorul fondurilor europene. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa din luna iulie un program pentru achiziția de animale-matcă în ferme, a anunțat ministrul Florin Barbu, precizând că sprijinul a fost negociat cu Comisia Europeană care și-a dat acordul de principiu.

    Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, ministrul Agriculturii Florin Barbu a anunțat astăzi, luni – 18 martie, că în luna iulie va lansa un program pentru sectorul zootehnic prin care fermierii vor putea cumpăra juninci și purcele pentru reproducție. Sumele vor fi alocate din fonduri europene, iar Comisia Europeană (CE) a fost deja notificată privind intenția acordării acestui nou sprijin.

    Citiți și: Florin Barbu, anunț pentru fermieri: Prin PNS se dorește finanțarea achiziției de animale

    Ministrul Agriculturii a anunțat că fermierii din zootehnie vor primi bani pentru achiziția de animale

    Florin Barbu: Lansăm un program pentru achiziționare de juninci și scrofițe pentru reproducție

    Ministrul Agriculturii a detaliat în premieră pentru emisiunea Agrostrategia cum va funcționa programul care ar urma să fie lansat în luna iulie și care va fi finanțat din fonduri europene.

    ”Am notificat Comisia Europeană (CE) și vreau să anunț în premieră prin intermediul dumneavoastră că începând cu luna iulie vrem să lansăm un program prin fonduri europene pentru achiziționare de matcă, vorbim aici de juninci – atât pentru vaca de lapte cât și pentru vaca de carne, și scrofițe pentru reproducție, în fermele pe care le construim în momentul de față. Banii se vor achita prin Planul Național Strategic (PNS), sumele sunt identificate, iar acum așteptăm evaluarea și aprobarea Comisiei. (… ) Este pentru prima oară când prin PNS, prin fonduri europene, se finanțează matca în sectorul zootehnic”, a subliniat ministrul Florin Barbu.

    Citiți și: Preț viței în viu la centrele de colectare, în funcție de rasă și greutate

    Ajutorul pentru juninci și scroase, acoperit in proporție de 70% din fonduri europene

    Conform ministrului Agriculturii, programul pentru achiziția de juninci și scroafe va fi finanțat 70% din fonduri europene urmând ca 30% din costuri să fie susținute de către fermieri.

    ”Va fi un sprijin cu 70% din fonduri europene și 30 % contribuția proprie a fermierului. In luna iulie vreau să lansez acest proiect. Am discutat cu CE pentru că știți că nu se accepta achiziția de animale din fonduri europene, dar le-am explicat că matca reprezintă un mijloc fix în cadrul unor ferme. Au înțeles acest lucru și mi-au dat dreptate, că este un mijloc fix și poate fi finanțat exact cum sunt finanțate ca mijloace fixe utilajele fie că vorbim de procesare sau echipamente pentru ferme”, a mai spus Florin Barbu.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!