• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Primele verdeţuri de sezon – prețuri în piețe. Cât costă urzicile, spanacul sau ceapa verde

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Primele verdețuri de acest sezon au început să apară în piețele. Pe lângă salata și ceapa verde care se aflau deja pe tarabe, producătorii au scos pe piață spanacul, ridichiile, loboda și urzicile.

    În pieţe au început să apară primele verdeţuri din acest sezon. Urzicile şi spanacul au preţuri mai mari cu 20% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut. Astfel, pentru un kilogram de spanac, românii trebuie să scoată din buzunar 10 lei, însă în unele piețe se vinde chiar și cu 15 lei.

    Citiți și: Preț arpagic 2024. Cât costă un kg de arpagic în diferite județe

    Primele verdețuri din acest sezon au prețuri mai mari comparativ cu anul trecut

    Cât costă spanacul, loboda și ceapa verde în piețe

    În această perioadă, spanacul este foarte căutat în pieţele din Bucureşti, la fel ca şi restul trufandalelor pe care comercianţii le-au pus la vânzare pe tarabe.

    În cazul spanacului, preţul variază în funcţie de producător şi, în timp ce în unele pieţe un kilograme se vinde chiar şi cu 15 lei, în alte pieţe poate fi cumpărat chiar şi cu 5 lei kilogramul.

    Pentru lobodă preţul este de 10 lei, în timp ce o legătură de leuştean costă 5 lei. Totodată, pe tarabe a apărut şi ceapa verde, o legătură fiind vândută cu 3 lei, conform Antena 3 CNN.

    Citiți și: Ne-a invadat urzica bulgărească! ”După ridichile și ceapa la folie, acum vecinii ne trimit urzicile la sac!”

    Urzicile, la mare căutare în piețe

    Adevăratele ”vedete” în piețe sunt urzicile acestea fiind foarte căutate la început de sezon, conform vânzătorilor. O grămăjoară de urzici se vinde cu 10. De asemenea, salata verde costă 5 lei bucata, iar legătura de ridichi este vândută cu 3 lei. Oamenii din piaţă spun că preţurile sunt mai mari comparativ cu anul trecut şi preferă să cumpere în continuare verdeţurile de primăvară, însă în cantităţi mai mici. În cazul urzicilor și a spanacului, prețul a crescut cu 20% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut.


    Te-ar mai putea interesa

    Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!