• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Premierul Ciolacu și-a ținut promisiunea față de fermierii care au protestat la Afumați

    Oana Timar – Agrointeligența

    Premierul Marcel Ciolacu și-a ținut promisiunea față de fermierii care au protestat la Afumați. Luni seară, pe 5 februarie, așa cum a fost stabilit la întâlnirea de la Palatul Victoria de vineri, în Monitorul Oficial a fost publicat actul normativ pentru înființarea Comitetului interministerial în domeniile agricol și al transporturilor.

    ”Având în vedere Acordul încheiat la data de 2 februarie 2024 între reprezentanții Guvernului României și reprezentanții agricultorilor și transportatorilor din România (…) începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii se înființează Comitetul interministerial în domeniile agricol și al transporturilor”, se precizează în decizia publicată în Monitorul Oficial nr, 105 publicat aseară, luni – 5 februarie.

    Noul comitet este condus de către șeful Cancelariei Prim-Ministrului sau, în lipsa acestuia, de un consilier de stat, desemnat în acest sens, în timă ce Secretariatul Comitetului este asigurat de către Cancelaria Prim-Ministrului.

    Cine va forma noul Comitet interministerial și cum va funcționa acesta

    Comitetul interministerial este constituit din reprezentanți, la nivel de secretar de stat, ai ministerelor cu atribuții în domeniile agricol, al transporturilor și domeniile conexe. De asemenea, la ședințele Comitetului participă, în calitate de invitați, reprezentanți ai asociațiilor profesionale din agricultură și transporturi, ai fermierilor și transportatorilor neafiliați și alți reprezentanți îndreptățiți.

    Comitetul are ca obiective principale:
    a) identificarea măsurilor necesare soluționării cererilor agricultorilor și ale transportatorilor;
    b) identificarea și elaborarea propunerilor de strategie în sectoarele economice vizate.

    Comitetul înaintează prim-ministrului informări bilunare sau ori de câte ori este necesar în legătură cu stadiul îndeplinirii obiectivelor stabilite. Acest for se va reuni în ședințe de lucru bilunare sau ori de câte ori este nevoie, la solicitarea conducătorului sau a oricărui membru.

    Activitatea noului for se va desfășura pe baza regulamentului propriu de organizare și funcționare, pe care îl aprobă în prima ședință de lucru.


    Te-ar mai putea interesa

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!