• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu – întâlnire cu fermierii

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Ministrul agriculturii, Florin Ionuț Barbu, a invitat, săptămâna viitoare, luni – 15 ianuarie, la sediul instituției reprezentanții tuturor asociațiilor de fermieri, ai procesatorilor și ai retailerilor, pentru a discuta despre măsurile de sprijin și a oferi soluții de finanțare pentru toate situațiile pe care le întâmpină în acest an agricol.

    ”Sunt alături de fermierii noștri pentru a găsi cele mai bune soluții la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producții de calitate”, a declarat Florin-Ionuț Barbu, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Agriculturii.

    Mediul asociativ, rugat să transmită până vineri o lista de revendicări

    Ministrul Barbu și echipa tehnică pe care o coordonează fac toate demersurile necesare pentru ca toate solicitările și revendicările acestora să fie soluționate în cel mai scurt timp, anunță sursa citată.

    Pentru o mai bună organizare și coordonare, mediul asociativ este rugat să transmită lista de revendicări până vineri, 12 ianuarie 2024, la Cabinetul ministrului.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!