• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Rusia va stabili un nou record la exportul de cereale

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Încă un an la rând, Rusia a crescut exporturile de cereale, mai ales că toate datele indicau faptul că va doborî recordul de anul trecut. În plus, grupul importatorilor mondiali de produse agricole rusești s-a extins.

    Rusia are șansa să stabilească un nou record la exporturile de cereale în anul agricol 2023-2024, potrivit ediției în limba rusă a revistei Forbes, preluată de Farmer.pl. Țara este pe cale să vândă 65 de milioane de tone de cereale în străinătate, în sezonul curent. Acest lucru ar însemna ca rezultatul record din sezonul 2022-2023, care a fost de 60 de milioane de tone, să fie doborât.

    Citiți și: Piața cerealelor, acaparată de Rusia. Egiptul a mai cumpărat 480.000 de tone de grâu rusesc

    Grupul de țări importatoare de produse agricole rusești este în creștere (foto: digi24.ro)

    Prognostic îndrăzneț făcut chiar de autoritățile din Rusia

    În urma analizei datelor și estimărilor furnizate de Uniunea Rusă a Exportatorilor de Cereale și Ministerul Agriculturii s-a ajuns la concluzia că Rusia va bate recordurile de export la cereale și în anul agricol 2023-2024.

    Eduard Zernin, președintele Consiliului de Administrație al Asociației Exportatorilor de Cereale, citat de Forbs, a spus că este prea devreme pentru a declara un record, deoarece este abia la jumătatea anului de export, care începe în iulie, dar nu se poate nega că situația pare extrem de favorabilă.

    Zernin a dezvăluit că exporturile au depășit deja 30,8 milioane de tone, adică cu 33% mai mult față de aceeași perioadă a anului agricol precedent.
    Exporturile de grâu au crescut semnificativ cu 23% și reprezintă până la 23,7 milioane de tone din volumul realizat de până acum. Autoritățile ruse prevăd că în acest an exporturile de cereale vor ajunge la 65 de milioane de tone.

    Citiți și: Rusia nu este interesată de un nou acord pentru exportul de cereale la Marea Neagră

    Numărul de importatori de produse agricole rusești este în creștere

    Autoritățile ruse se bucură și de faptul că numărul importatorilor de produse agricole rusești este în creștere. În acest sezon sunt deja 67 de țări importatoare, față de 57 în sezonul precedent.

    Principalii destinatari ai grâului rusesc sunt în prezent: Turcia (14,7% din exporturi conform datelor din decembrie), Egipt (10,9%), Bangladesh (6,6%) și Algeria (5,4%).

    Cu toate acestea, Indonezia, care anterior nu cumpărase cereale din Rusia, a fost, de asemenea, printre primii zece importatori. Exporturile în Malaezia și Venezuela au reluat și ele, iar Bangladesh și-a crescut comenzile. Brazilia (500.000 de tone până acum) și Mexic (440.000 de tone) cumpără cantități semnificative de grâu rusesc și chiar italienii cumpără grâu dur (500.000 de tone).

    Principalii destinatari ai orzului rusesc sunt: Arabia Saudită (22%), Iran (18,4%), Libia (14,1%) și China (9,3%). Rusia vinde cel mai mult porumb Iranului, până la 68,7%. Următoarele pe listă sunt Turcia (13,3%) și China (3,7%).


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!