• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Salariații de la ANAF, Vamă și Ministerul Finanțelor – în grevă japoneză

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Salariații din cadrul Ministerului Finanţelor, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române au anunțat că sunt în grevă japoneză. Aceștia s-au arătat nemulțumiți de faptul că salariile lor nu vor fi majorate începând cu anul viitor.

    Membrii Sindicatului Naţional Meridian, salariaţi în cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, intră astăzi, miercuri – 27 decembrie, în grevă japoneză, nemulţumiţi că vor fi exceptaţi anul viitor de la majorarea salariului de bază cu 5%, a anunțat organizaţia sindicală, potrivit Agerpres.

    La acest protest, care se va manifesta prin purtarea unei banderole de culoare albă, vor participa membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române.

    ”Salariaţii din cadrul acestor instituţii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că Guvernul României are de gând să excepteze angajaţii Ministerului de Finanţe şi instituţiilor subordonate de la majorarea salariului de bază cu 5 la sută de anul viitor. Conform Ordonanţei de urgenţă nr. 115, adoptată acum o săptămână, personalului plătit din fonduri publice i se va mări cuantumul brut al salariilor de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023. Astăzi (joi, 21 decembrie – n. r.), însă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, domnul Mihai Constantin, a declarat că săptămâna viitoare va fi adoptat un nou act normativ prin care, anul viitor, de această majorare de 5% nu va beneficia şi personalul din sistemul fiscal pe motiv că ‘au beneficiat deja în acest an de majorări salariale”, au arătat reprezentanţii sindicatului Meridian.

    Grevă japoneză la Ministerul de Finanțe, Vamă și ANAF (foto: starsibian.ro)

    Greva japoneză: munca nu este oprită, salariații poartă banderole albe pe braț

    Reprezentanții salariaților Ministerului de Finanțe și instituțiilor aflate în subordine au menţionat că decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuţi.

    Greva de tip japonez se manifestă doar prin avertizarea factorilor decizionali și anunțarea astfel a unor nemulțumiri. Persoanele aflate în grevă japoneză poartă pe mână banderole albe, dar munca nu este oprită. Greva de avertizare are o durată limitată, în general la două ore și precede o grevă declanșată pentru o perioadă nedeterminată.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!