• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANCPI lansează un program ce asigură gratuit dezbaterea succesiunii pentru moștenitori

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Se lansează programul ”Cadastrarea satului românesc” prin care se asigură gratuit şi dezbaterea succesiunilor, a anunțat noul șef al ANCPI. Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară urmează să lanseze şi să pună în practică acest nou program despre care noul director general al ANCPI, Laurenţiu Blaga, spune că este cel mai important proiect din ultimii 33 ani, că este asumat de liberali, și că reprezintă o prioritate a mandatului său.

    Potrivit unui comunicat al ANCPI, Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară prevede cadastrarea gratuit pentru cetăţeni a tuturor proprietăţilor din România, ”însă prioritatea absolută este zona rurală, respectiv zonele cu proiecte de infrastructură, care fac obiectul subvenţiilor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură şi zonele cu populaţie defavorizată”.

    Laurențiu Alexandru Blaga

    ”Facem toate eforturile pentru a asigura înscrierea proprietăţilor de la sate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. ANCPI asigură derularea acestor lucrări din veniturile proprii ale instituţiei, finanţând sau cofinanţând cadastrul realizat la nivelul întregii localităţi sau pe sectoare cadastrale. Aici vreau să subliniez că ANCPI sprijină şi procesul de restituire a proprietăţilor, prin cofinanţarea lucrărilor de întocmire a planurilor parcelare, conform procedurii prevăzute de Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, procedură similară înregistrării sistematice. De asemenea, sunt 660 de comune care beneficiază de finanţare europeană pentru înregistrarea sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară până în anul 2027”, a informat directorul general al ANCPI.

    Se asigură gratuit și dezbaterea succesiunilor

    Laurențiu Blaga a anunţat că, odată cu cadastrarea sistematică a proprietăţilor, ANCPI va asigura gratuit şi dezbaterea succesiunilor.

    ”PNCCF înseamnă armonizarea interesului de evidenţiere şi valorizare a proprietăţii cu asigurarea garantării acesteia, dar şi creşterea considerabilă a proiectelor de dezvoltare regională şi locală. Pe scurt, cadastrul sistematic înseamnă pentru satul românesc comunităţi mai prospere, dezvoltarea agriculturii, construirea de şcoli, spitale şi atragerea de investiţii. Pentru ca acest program complex să decurgă corect şi într-un ritm susţinut este nevoie de colaborarea tuturor celor implicaţi: prestatori, primari, cetăţeni pentru că doar prin implicarea acestora în toate etapele putem obţine rezultate cât mai corecte”, a arătat Laurenţiu Blaga.

    Laurenţiu Alexandru Blaga a fost numit director general al ANCPI prin decizie a premierului Marcel Ciolacu, care a fost publicată în Monitorul Oficial în 15 noiembrie. Blaga a mai condus ANCPI până în aprilie 2021, când a fost schimbat din funcție și numit consilier de stat al premierului Cîțu.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara