• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mai multe companii din agribusiness au început disponibilizările

    Oana Timar – Agrointeligența

    Mai mult companii din agribusiness-ul românesc au început disponibilizările, însă vestea bună este că cei care rămân fără locuri de muncă își găsesc ușor un nou job pe o piață cu un deficit mare de forță de muncă. Fondatorul AGXecutive, Florin Constantin, a vorbit pentru emisiunea Agrostrategia de pe TVR 1 despre situația cu care se confruntă numeroase companii care furnizează fermierilor inputuri agricole și servicii.

    ”Sunt companii care deja au disponibilizat oameni în zona de agribusiness, mai puțin din ferme și asta mă bucură. (…) Furnizori, distribuitori de inputuri. Am văzut chiar niște tăieri masive de capital uman. Am auzit și despre companii care au disponibilizat 10-15% din efectiv, și companii care plănuiesc 50%”, a declarat Florin Constantin, Fondator AGXecutive, la Agrostrategia, pe TVR 1.

    Florin Constantin, fondator AGXecutive

    Consultantul specializat în agribusiness și resursă umană din sectorul agroalimentar a arătat că se poate vorbi despre o resetare a sectorului.

    ”Suntem într-un moment de reset al sectorului. Principalul reset vine din mai puțin din zona de secetă și condiții agroclimatice și producții diminuate, cât mai mult din prețuri și cereri care s-au înjumătățit în ultimul an și care vor reduce veniturile pe tot lanțul. (…) Avem două fenomene paradoxale. Primul arată cât de puțini oameni sunt pe piață – în firmele care au disponibilizat și în continuare au planul de disponibilizare până dincolo de sfârșitul acestui an, cei care au fost disponibilizați și-au găsit foarte repede alte locuri de muncă sau majoritatea dintre ei. Piața încă este în deficit. Doi la mână, firmele care au fost afectate de această criză iau niște decizii pe care eu cu greu mi le explic. Sunt foarte contra-intuitive, în sensul că OK, trebuie să renunți la o parte din personal pentru că nu-ți mai permiți să susții acea anvelopă salarială, dar celor care au rămas le tai și lor toate bugetele de formare. Îți lași resursa, nucleul dur pe care te bazezi, fără nicio resursă de a-i ține competitivi, de a-i ține motivați”, a mai spus Florin Constantin, precizând că în cele mai multe cazuri, volumul de muncă pe care îl acopereau cei disponibilizați este preluat de cei rămași.

    Recomandare pentru managerii din agribusiness

    Întrebat de realizatorul Vlad Macovei dacă le poate da un sfat managerilor din agribusiness, Florin Constantin a răspuns: ”Da, am un sfat pentru managerii greu încercați din sectorul nostru din acest sezon. E o realitate: când au tendința, că acum suntem în fază bugetară, la final de an, când au tendința să taie o linie, să se gândească de două ori și chiar să facă contrariul a ceea ce și-au propus să facă prima oară, la prima tendință. Adică în loc s-o tai, mai bine o pun jumate. Sau nu mă ating de linia asta de competitivitate și găsesc altă resursă de economie”.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!