• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Două noi programe de finanțare vor fi lansate de Ministerul Agriculturii pe 30 septembrie

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Un miliard de euro va reveni, în total industriei alimentare, prin două programe care vor fi lansate în data de 30 septembrie. Este vorba despre un programul INVESTALIM și un program care asigură independență energetică, a spus ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

    Șeful de la Agricultură, a mai amintit că în perioada septembrie-octombrie, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), va mai lansa noi măsuri din Programul Strategic pentru perioada 2023-2027, dedicate investiţiilor în exploataţiile pomicole, zootehniei şi instalării tinerilor fermieri, potrivit Agerpres.

    Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu

    La data de 30 septembrie vor fi lansate două programe dedicate dezvoltării industriei alimentare

    Două programe dedicate dezvoltării industriei alimentare din România vor fi lansate în data de 30 septembrie 2023, fondurile totale care vor fi puse la dispoziţia acestui sector depăşind un miliard de euro.

    ”În Programul de Guvernare avem un program ambiţios pentru agricultură şi industrie alimentară – Investalim. Încă din prima săptămână în care am preluat portofoliul Agriculturii, împreună cu dl. premier, am demarat acest program care are o finanţare de aproape 600 de milioane de euro. Este o schemă de ajutor de stat, cu o intensitate de până la 70% pe proiect. Vor fi proiecte majore, de aproape 50 de milioane de euro/proiect. Am luat această decizie deoarece vrem materia primă pe care o produc fermierii români să rămână în România, să fie procesată aici şi mai mult fermierii şi procesatorii români să poată exporta. Vom lansa acest program în 30 septembrie”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

    Se va lansa programul pentru panouri fotovoltaice în fermă

    Totodată, pentru fermierii şi procesatorii români va fi lansat la finele lunii viitoare un program prin care aceştia vor fi susţinuti să-şi instaleze panouri fotovoltaice în ferme.

    ”Tot pentru partea de procesare, pentru a putea face faţă concurenţei pe preţurile produselor care vin din import, am solicitat şi am obţinut o finanţare de 500 de milioane de euro de la BEI prin Fondul de Modernizare, pentru un program privind independenţă energetică în industria alimentară şi în agricultură, cu o intensitate de 100%. Astfel, fermierii şi procesatorii români vor putea să-şi instaleze panouri fotovoltaice în ferme, în vegetal, în procesare, în industria alimentară, în aşa fel încât costurile pe produs să scadă, iar produsele româneşti să devină competitive şi să se regăsească în magazinele din România. Şi acest program va fi lansat tot în data de 30 septembrie”, a adăugat ministrul Barbu.


    Te-ar mai putea interesa

    Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie”

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!