• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mihai Anghel, Cerealcom Dolj: O persoană care deține un hectar cultivat cu grâu nu trebuie luată în calcul ca fiind producător!

    agrointeligenta.ro -

    Unul dintre cei mai mari fermieri, dar și cei mai cunoscuți fermieri români, Mihai Anghel, proprietarul Cerealcom Dolj, a vorbit într-un interviu acordat jurnalistului Marius Tucă despre situația dificilă în care se află agricultorii din țara noastră.

    Mihai Anghel, care deține Cerealcom Dolj, una dintre cele mai mari ferme producătoare de cereale şi oleaginoase din România, consideră că fermierii români nu au absolut niciun element care să fie în favoarea lor. Anghel spune că nu putem compara prețurile de producție din România cu cele din Ucraina.

    „Legislația europeană, fixată prin politica agricolă europeană, impune anumite restricții în procesul de producție al cerealelor. Asta înseamnă o creșterea semnificativă a prețurilor de producție. Noi, fermierii români, nu avem dreptul să folosim sămânță din soi modificat genetic, care are un potențial de producție mult mai ridicat; nu putem să folosim substanțe fitosanitare sau pesticide (doar cele care influențează foarte puțin sănătatea consumatorului). În plus, îngrășămintele pe care le utilizăm au un preț semnificativ mai ridicat decât cele din zona Ucrainei sau a Rusiei. Putem vorbi și despre suprafețele imense de pe care ucrainienii și rușii cultivă cereale, comparativ cu noi, unde suprafețele au fost relativ reduse după modelu Uniunii Europene”, a declarat Mihai Anghel la Marius Tucă Show.

    În România, o persoană care deține un hectar de pământ și îl cultivă cu grâu ca să nu moară de foame, este considerat producător agricol, a adăugat antreprenorul. „Nu ar trebuie să fie luat în calcul ca fiind producător.”

    Prețul grâului s-a prăbușit la 1.000 de lei pe tonă

    Acesta a arătat că, la începutul războiului din Ucraina, prețul unui kilogram de grâu era, în România, la 1,8 lei. Prețul s-a menținut până în vară, când s-a încheiat acordul privind coridorul cerealelor. Din momentul respectiv, prețurile au început să scadă ”dramatic” la circa 1.000 de lei pe tonă cât este în prezent, a subliniat Mihai Anghel. ”este prețul afișat, dar nu sunt cumpărători nici la prețul acesta”, a spus Mihai Anghel care consideră că, fiind în război, uncraineni au scos grâul din țară ”la orice preț”.

    ”La nivelul actual al prețului grâului, nici ei nu stau pe roze”, a mai spus Anghel care a arătat că din cazua situație grâului de la Marea Neagră, exportatorii români au pierdut piețele tradiționale de transport în țările terțe –  Iordania, Egipt etc.

    ”Grâul stă în hambare, dar țineți cont că anul trecut a fost unul cu secetă agresivă. (…) A produs jumătate cât producția dintr-un an normal.  Anul acesta se arată un an normal ca producție. Dacă nimic nu se schimbă, greul pentru agricultorii din România, acum începe”, a spus proprietarul Cerealcom Dolj.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA bovine 2025. Prima tranșă din SCZ vaci de lapte – 296,12 euro/cap și SCZ vaci carne – 190,82 euro/cap Avans APIA 2025. Perioada în care prima tranșă din subvenții ajunge în conturile fermierilor Salariul oferit unui inginer zootehnist proaspăt ieșit de pe băncile facultății

    Ultimele știri

    Fermier dezamăgit de ”regina covoarelor vegetale”: ”La pomul lăudat nu te duci cu sacul” Fost ministru: Unul din patru români lucrează la negru. Agricultura, printre domeniile unde această practică s-a înțelenit Comisia Europeană a aprobat subvenția de 3.000 euro/hectar pentru fermierii români