• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Legea arendei – deblocată! Compromis în Parlament: contracte pe o durată de minim 7 ani

    Oana Timar – Agrointeligența

    Legea arendei – deblocată. Proiectul legislativ și-a reluat procedura parlamentară după ce Comisia Juridică a acceptat să dea un vot pe un raport preliminar ce prevede încheierea contractelor de arendă pe o perioadă de minim 7 ani. De asemenea, deputații din Comisia Juridică au introdus și o prevedere privind încetarea contractului de arendă dacă fermierul nu își achită obligațiile contractuale.

    Legea arendei, în forma amendată de Comisia Juridică, revine mâine, marți – 7 martie, în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților. Președintele Comisiei, deputatul Florin Barbu susține raportul preliminar primit de la Juridică pe care îl vede ca un compromis fără de care legea nu va putea să ajungă la votul final din Camera Deputaților. Contractele de arendă aflate în derulare nu vor fi afectate de noua legislație după adoptarea ei, au prevăzut deputații din Comisia Juridică.

    Comisia Juridică a respins amendamentul pentru contracte de arendă pe minim 10 ani

    Amendamentul Comisiei de agricultură privind durata minimă de 10 ani pentru încheierea contractelor de arendă a fost respins de Comisia Juridică, aceasta acceptând o perioadă minimă de 7 ani pentru aceste contracte.

    ”Durata arendării este de minimum 7 ani și se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor pe care bunul agricol urmează să le producă”, se arată în amendamentul aprobat de Comisia de agricultură.

    Contractele în vigoare nu vor fi afectate de schimbările legislative în ceea ce privește durata minimă.

    De asemenea, Comisia Juridică a acceptat amendamentul ce interzice subarendarea totală sau parțială sub sancțiunea nulității contractului ”cu excepția schimbului de utilizare a terenului între arendași”.

    Neplata la timp a arendei declanșează anularea contractului

    Contractele de arendă vor înceta de drept dacă fermierul nu achită arenda în termenul convenit.

    ”Contractul de arendare înceterează înainte de împlinirea termenului prin incapacitatea sau falimentul arendașului ori neplata arendei în termenul prevăzut prin contract”, se arată în amendamentul votat de Comisia Juridică. În cazul decesului arendatorului, moștenitorii vor fi obligați să mențină contractul de arendare pe perioada încheiată cu arendașul.

    Dacă terenul va fi vândut, de asemenea, cumpărătorul va fi obligat să mențină contractul până la expirarea lui.

    Florin Barbu

    În cadrul ședinței de mâine a Comisiei de agricultură, președintele forului, deputatul Florin Barbu va încerca obținerea unui vot pe forma de compromis. Dacă se va întruni o majoritate, proiectul va pleca la plen pentru votul final. Ulterior, inițiativa adoptată de Parlament trebuie să fie promulgată de Președintele României, Klaus Iohannis, și publicată în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.


    Te-ar mai putea interesa

    Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă

    Ultimele știri

    Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile! Cuantum final la subvenția APIA pe pârloagă: 40,20 euro/ha. Fermierii așteptau 58,18 euro/ha APIA a achitat despăgubirile pe anul trecut în conturile a 1.868 de fermieri! Optimizarea ultimei treceri cu azot la grâu: rezultate multianuale obținute la USAMV Cluj-Napoca Tratarea culturilor cu drona. Poziția producătorilor de produse de protecția plantelor – comunicat AIPROM