• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ferma în care vacile erau ținute în noroi a fost desființată. Animalele, vândute sau date la abator

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierul care creștea vacile într-o exploatație improvizată a rămas fără animale. Autoritățile au decis să retragă autorizația de funcţionare a fermei.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris pe 12 ianuarie despre cazul unui fermier din județul Arad care risca să rămână fără vacile din exploatație după ce autorităţile au descoperit o fermă improvizată, în care 60 de animale erau ţinute doar sub cerul liber şi în noroi până la genunchi.

    Despre acest subiect pe larg aici: Vaci crescute printre noroaie. Autoritățile se chinuie să confiște animalele

    Ferma improvizată de bovine în care animalele erau în noroi până la genunchi, a rămas fără autorizație sanitar-veterinară după ce proprietarul nu a luat măsurile de remediere impuse de autorităţi.

    Reprezentanţii Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) au confirmat că au retras autorizaţia sanitară veterinară pentru exploataţie de tip A. Aceștia au precizat pentru Agerpres că primele 11 vaci au fost duse la abator, în Bacău, săptămâna trecută, iar în această săptămână sunt programate alte opt. Proprietarul va sacrifica la abator toate animalele care nu au fost vândute.

    Fermierul a vândut o parte din vaci, restul animalelor vor fi abatorizate

    Primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, unde era amplasată ferma a declarat luni, că după depăşirea mai multor termene de conformare impuse de autorităţi, care nu au fost respectate de către proprietarul animalelor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Arad a retras autorizaţia de funcţionare a fermei.

    ”Mulţumesc DSVSA că a decis măsura cea mai bună în acest caz, în urma mai multor controale pe care le-a făcut împreună cu Poliţia Animalelor. Crescătoria este în curs de desfiinţare, proprietarul a vândut o parte din vaci iar restul sunt duse la abator. Nu pot decât să mă bucur că am scăpat de această problemă delicată a comunei”, a spus primarul pentru sursa citată.

    Cele 60 de vaci din ferma improvizată se aflau în județul Arad. comuna Păuliș și aparțin fermierului Stan Valer. Primarul comunei Păuliş, Ioan Turcin, a declarat miercuri, 11 ianuarie, că ferma improvizată se află pe un câmp de la marginea satului Păuliş, iar acolo sunt crescute vaci în condiţii necorespunzătoare de mai mulţi ani, fiind chemate autorităţi ale statului de câteva ori pentru a constata situaţia.

    Șeful DSVSA Arad, Marcel Roşu, a declarat, la acea dată că i-a oferit fermierului termen pentru remedierea problemelor până în 7 ianuarie şi că urmează un nou control pe care îl va face împreună cu Poliția.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!