• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cele 180 de oi ce au dispărut de pe pășune au fost găsite de polițiști

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Oile care au fost furate direct de pe o pășune îngrădită au fost găsite într-un timp scurt de polițiștii prahoveni. Oamenii legii au comunicat că toatele cele 180 de animale au fost identificate pe un teren apropiat de locul de unde se presupune că au fost furate.

    Anunțul privind găsirea oilor a fost făcut prima dată de primarul comunei, Târgșoru Vechi, Eusebiu Istrate, chiar pe pagina sa de Facebook. ”S-au găsit oile”, anunțat edilul în mediul online, acolo unde lansate anterior și un apel la cetățeni să colaboreze cu Poliția pentru găsirea făptașilor, și implicit a animalelor. 

    ”Dragi consăteni, trecem prin momente grele în comună noastră. Aseară s-au furat 180 oi din satul Târgșoru Vechi, comuna Târgșoru Vechi, județul Prahova. Nu e ușor dar trebuie sa fim uniți și să demonstrăm că suntem o mână de oameni responsabili și cu frică de Dumnezeu. Suntem alături de consătenii noștri în aceasta grea încercare și oricine are detalii este rugat să se adreseze postului de poliție din satul Strejnicu, nouă, consilierilor locali sau proprietarilor-familia Puric. Teama, Frica și Hoția nu au ce căuta în comună noastră!”, a fost mesajul primarului.

    Poliția a anunțat oficial că animalele au fost găsite

    Poliția Prahova a anunțat ulterior, joi,10 noiembrie, că cele 180 de oi care ar fi fost furate în această săptămână de la o stână din Târgșoru Vechi au fost găsite, potrivit www.observatorulph.ro. Conform oamenilor legii, în urma verificărilor efectuate, animalele în cauză au fost găsite într-o zonă cu vegetație abundentă, situată la aproximativ un kilometru de locul în care a fost reclamat furtul.

    Potrivit sursei citate, polițiștii Secției de poliție rurală Blejoi continuă cercetările cu privire la stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun. Autoritățile nu au precizat dacă animalele au ieșit accidental de pe pășunea închisă cu gard sau au fost furate și abandonate cel mai probabil hoțul speriindu-se de amploarea faptei pe care a comis-o.

    Reamintim că oile care au dispărut și au fost recuperate aparțin unui tânăr crescător din Târgșoru Vechi, județul Prahova care a lăsat animalele peste noapte pe pășunea, care era închisă cu gard. Miercuri dimineața, 9 noiembrie, când a mers să verifice oile acesta a constatat că lipsesc 180 de animale și a alarmat imediat Poliția. Fermierul a declarat că marți seara, când a mers să închidă animalele, totul părea în regulă și nici prin gând nu i-a trecut că este ultima dată când le vede.

    Polițiștii chemați la fața locului l-au chestionat prima dată pe reclamant, stăpânul oilor, ca să se asigure că acesta nu minte și a făcut altceva cu animalele. Ulterior, la o zi distanță, oamenii legii au anunțat că animalele au fost găsite nevătămate.


    Te-ar mai putea interesa

    Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Infracțiunea gravă pentru care micii fermieri pot fi amendați cu 35.000 de lei

    Ultimele știri

    Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii, ”arși” cu controale! Amenzi mai mari și plata direct la Trezorerie! Agrinvest – drept la replică: ”Respingem ferm sugestiile potrivit cărora societatea noastră ar acționa abuziv sau în afara cadrului contractual” Matei Titianu, preşedinte LAPAR: Sunt revoltat de cazul executării silite dupǎ plata soldului! Solicit ministrului Barbu o reacție! Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite!