• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tratamentele Daymsa care se recomandă în această toamnă la culturile de grâu și rapiță

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Tratamentele pe care specialiștii le recomandă fermierilor din cultura mare la grâu și la rapiță, pe terenurile unde aceste plante au răsărit și se confruntă deja cu lipsa umidității, dar și cu unele carențe de nutrienți.

    În cadrul târgului Forța Fermierilor Expo – FFExpo 2022, reprezentanții companiei Daymsa au fost prezenți pentru a oferi fermierilor cele mai actuale recomandări privind tratamentele ce trebuie efectuate în câmp în această perioadă. Specialiștii companiei au vizitat culturi aflate în diferite regiuni ale țării, iar în cadrul Agrointeligența Summit, pe 14 octombrie, reprezentantul brandului Daymsa în România, Joaquin Gonzalez a explicat celor care au vizitat standul Daymsa ce lucrări mai trebuie făcute în această toamnă.

    “Am vizitat diferite ferme prin țară, unde s-au folosit produsele Daymsa de la început și Naturcomplet G aplicat în sol și Raiza Mix la sămânță. În unele cazuri, deja s-au aplicat foliar și combinat Raiza Mix și Naturamin. Culturile arată bine, în condițiile acestea de secetă, dar eu recomand și la rapiță și la grâu o aplicare foliară de Raiza Mix”, a dezvăluit Joaquin Gonzalez, omul din spatele succesului Daymsa în România.

    De ce Raiza Mix? Acest produs ajută plantele să aibă o dezvoltare radiculară puternică și să asimileze toate elementele nutritive din sol. În acest fel, culturile vor intra în iarnă în condiții favorabile și nu trece mai ușor peste perioadele de stres care vor veni.

    Daymsa are soluții și pentru problemele din culturile de cereale.

    “Pentru culturile de grâu, să prevenim carențele de zinc avem un produs Naturamin Zinc, aceeași aminogramă ca la Naturamin, dar îmbogățit cu zinc complexat cu acid gluconic, care se absoarbe 100%. Și pentru rapiță acum am detectat anumite parcele cu lipsă de molibden, va fi și carență de bor, dacă nu intră iarnă puternică și atunci venim cu o recomandare, produsul Pleniflor. Este bor cu molibden cu extract de alge marine”, a completat Joaquin Gonzalez.

    Tot ce trebuie să știți despre produsele Daymsa și testimoniale ale fermierilor care au utilizat produse Daymsa pot fi găsite pe site-ul www.naturgrup.ro și pe pagina de Facebook Natur Grup Integral.

    Târgul Forța Fermierilor Expo s-a desfășurat în perioada 13-15 octombrie lângă București, în parcul industrial CTPark Bucharest West, la autostrada A1, în dreptul localității Bolintin-Deal. Organizatorii evenimentului au fost Agrointeligența și Asociația Forța Fermierilor, alături de partenerul instituțional Consiliul Județean Giurgiu și de partenerul de locație CTP România.


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!