• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Beatrice Tavares, ITC Seeds: Grâul Iris 12 se seamănă până la mijlocul lunii noiembrie și este un pariu câștigător pentru această toamnă

    Adrian Radu – Agrointeligența

    ITC Seeds are o experiență de peste 30 de ani în agribusiness, un motiv excelent pentru a participa la cel mai tare eveniment din această toamnă, Forța Fermierilor Expo 2022. Reprezentanții companiei au venit în fața fermierilor cu recomandări de sezon.

    ITC Seeds produce sămânță din 1991, având și un departament propriu de cercetare. Astfel, soiurile pe care compania le are în oferte se pretează condițiilor de cultură din țara noastră. Pe lângă acestea, ITC are în portofoliu și soiuri valoroase din străinătate, care și-au dovedit deja potențialul de producție.

    Toamna este un sezon aglomerat pentru cei de la ITC, comenzile trebuind să fie onorate.

    “În acest moment, avem încă grâul Iris 12, cu semănare târzie, adică noi putem să îl însămânțăm până în început de lună decembrie, pentru că are o înfrățire atât în toamnă, cât și în primăvară, iar sezonul de însămânțat la mazărea de toamnă încă nu a început. Perioada optimă începe după 20 octombrie până la mijlocul lunii noiembrie. Mai avem încă un pic de stoc și eu cred că este un pariu câștigător pentru această toamnă, care este lungă, este secetoasă și prezintă totuși câteva dificultăți”, a declarat Beatrice Tavares, Administrator ITC Seeds.

    Portofoliul ITC Seeds cuprinde o listă lungă de semințe pentru culturi precum secara, năutul, sorgul, inul, meiul, lucerna, soia, mazărea, floarea-soarelui, orzul, rapița, muștarul, ovăzul, porumbul și triticalele.

    Grâul este însă cultura care reprezintă “locomotiva” ITC.

    “Vedetele în această toamnă au fost Iris 12, Angelica, tot genetică românească, și noutate, grâul Gerry, un grâu de panificație cu o masă hectolitrică foarte mare și cu indici de panificație, adică proteină și gluten. Venim în avans un pic să prezentăm și produsele de primăvară, cereale păioase mai ales, orzul Liberta și grâul Jarissa”, a completat Beatrice Tavares.

    Toate informațiile despre semințele din portofoliul ITC Seeds și despre procesul de multiplicare realizat de specialiștii companiei pot fi găsite pe www.itcseeds.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!