• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Suprafața de culturi calamitate de secetă. Raportările MADR indică aproape 470.000 ha afectate

    Angelica Lefter – Agrointeligența

    Suprafața afectată de secetă, în creștere în țara noastră. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a actualizat la începutul acestei săptămâni situația suprafețelor calamitate din cauza secetei, pentru care s-au întocmit procese verbale de constatare a pagubelor.

    Astfel, suprafața totală afectată de secetă, comunicată până la această dată, luni – 5 septembrie, este este de 469.165 de hectare, în 36 județe.

    Principalele culturi afectate, în funcție de suprafața distrusă:

    Județele care au raportat culturi afectate de secetă sunt: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Suceava, Teleorman, Timișoara, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea

    La finalul lunii august MADR anunțase că suprafața afectată de secetă în țara noastră a depășit pragul de 450.000 de hectare, dar iată că în prima săptămână din septembrie deja sunt aproape 470.000 de hectare calamitate.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege în Parlament: Casele fără apă, canalizare sau gaze – scutite de impozite! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale

    Ultimele știri

    Iată mesajele cu care fermierii au fost bombardați de clona APIA. Site-ul capcană – încă activ! Site-ul APIA, atacat și clonat de hackeri! Fermieri, nu accesați link-uri, nu vă dați datele personale și bancare! Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara