• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Pensionarii din agricultură, scutiți de la plata unor debite către bugetul de stat. Legea a fost deja promulgată!

    agrointeligenta.ro

    Prședintele Traian Băsescu a semnat astăzi Decretul privind promulgarea Legii pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat.

    Potrivit legii, debitele pensionarilor proveniţi din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat, aflate în sarcina acestora la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scutesc de la plată.

    „Nu fac obiectul scutirii la plată, conform prevederilor prezentei legi, debitele care au drept cauză culpa debitorului, materializată în folosirea de către acesta a unor documente neconforme realităţii sau declararea de către acesta a unor date nereale care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei”, mai prevede legea.

    Camera Deputaților a adoptat Legea la data de 24 iunie 2014, după ce Senatul o respinsese.

    Citiți AICI legea trimisă la promulgare.

    Foto: Jurnalul.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!