• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Oficial al unui mare lanț de hipermarketuri: S-a creat o impresie ”nefondată” că nu vrem să cumpărăm de la producătorii locali

    agrointeligenta.ro

    În timp ce fermierii vorbesc deschis despre relațiile dificile cu marile lanțuri de magazine, reprezentanții acestora fac destul de rar afirmații privind procentul de produse românești pe care le comercializează. Recent, un director al hipermarketurilor cora a declarat, într-un comunicat de presă, că s-a creat o impresie nefondată privind faptul că marii retaileri preferă importurile de legume și fructe în detrimentul producătorilor locali.

    ”Dacă în 2011 lucram direct cu doar 7 producători, în 2014 lucrăm direct cu 40 de producători români. În 2012, peste trei sferturi din legumele și fructele care se produc în România au venit direct de la producători, iar anul trecut am ajuns la peste 90%. Acest program se aplică și în ceea ce privește carnea, lucrând direct cu mai mulți producători”, a declarat Thierry Destailleur, Director General de exploatare al cora România.

    Managerul vorbește însă de ”eforturi” pentru a ajunge la așa o performanță și se plânge că s-a creat o impresie greșită că marii retaileri preferă importurile. ”Impresia că hipermarketurile nu vor să cumpere de la producătorii locali și preferă să importe este un mit cu totul și cu totul nefondat. Facem toate eforturile pentru a avea produse românești la raft, chiar dacă acest lucru înseamnă și, de multe ori, consilierea micilor producători cu privire la sortare, ambalare, etichetare sau livrare. În perioada în care se produc în Romania fructe și legume, 100% din ceea ce vindem noi este românesc”, a mai spus oficialul cora. 

    Mulți agricultorii nu pot factura marfa

    În viziunea rețelei de hipermarketuri, există încă o serie de dificultăți care îngreunează relația directă a retailer-ului cu fermierii care nu sunt organizați în structuri juridice și nu pot factura. Totodată, oficialii cora apreciază că în prezent, producătorii nu sunt grupați în asociații așa încât să poata livra constant cantități mai mari și sortimente variate. O altă problemă deja foarte discutată este lipsa capacităților de stocare în condiții optime pentru a putea livra anumite produse și în afara sezonului, când marile magazine depind de importuri masive de legume și fructe proaspete.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Dimineață geroasă în mai multe județe cu minime de până la -12 grade Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi!

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!