• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermieri, se anunță noi scumpiri la motorină!

    agrointeligenta.ro

    În plină campanie de recoltare, fermierii ar putea primi o lovitură neașteptată: o nouă scumpire consistentă a motorinei. De această dată nu mai este vorba de o decizie la nivel național, așa cum a fost acciza de 7 eurocenți (acoperită, de altfel, prin subvenție la carburanți), ci de contextul internațional. Mai exact, cotația petrolului pare să o fi luat razna și la fel se așteaptă să o facă și prețurile la pompă.

    În prezent se poartă lupte intense în nordul Irakului, între forţele guvernamentale şi rebelii suniţi, pentru controlul celei mai importante rafinării, Baiji. Complexul a fost închis, iar muncitorii evacuaţi. La staţiile petroliere s-au format cozi de kilometri, iar vânzarea a fost raţionalizată.

    Efectele crizei din Irak se văd şi în benzinăriile de la noi, potrivit jurnaliștilor televiziunii române. Astfel, la unele pompe carburanţii  – inclusiv motorina, s-au scumpit cu cu 5 bani pe litru deşi, în mod normal, impactul în preţ ar fi trebuit să se vadă peste o lună şi nu după o săptămână de creştere mai accentuată a barilului.

    Unii economişti spun că, indiferent de situaţia din Irak, tendinţa este mai degrabă de scumpire.

    Potrivit aceleiași surse, motorina a ajuns deja la un preț mediu de 6 lei şi 41 de bani.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2026. Fermierii, verificați tot timpul anului pentru terenurile lucrate Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!