• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șeful AFIR – veste bună pentru fermierii care au depus proiecte pe fonduri europene

    agrointeligenta.ro

    Dorin Opreanu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – AFIR, dă o veste bună fermierilor care au depus proiecte pentru accesarea fondurilor europene.

    Invitat în cadrul emisiunii AgroStrategia de luni, 6 iunie, Dorin Opreanu a vorbit despre publicarea rapoartelor de selecție pentru toate sesiunile de depunere derulate de AFIR în ultima perioadă, pe perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună.

    ”În primul rând o veste bună – așteptarea a luat sfârșit. În momentele în care noi vorbim am reușit să finalizăm și etapa 3. Etapa 2 a fost afișată deja, rapoartele de selecție au fost afișate pe 27 mai. E adevărat, au fost întârzieri dar ele sunt din motive total obiective. Vorbim de o decizie luată anul trecut în luna septembrie de a deschide toate măsurile existente în același timp – lucru care nu s-a mai întâmplat niciodată de-a lungul celor 18-19 ani de instituții de finanțare – APDRP cum se numea înainte sau SAPARD. Practic, noi am avut 10 submăsuri lansate. Din cele 10, o submăsură a mai avut ea singură 8 componente. Deci am avut un volum foarte foarte mare de proiecte depuse. Decizia luată a fost tocmai de a nu avea întârzieri și de a nu risca dezangajări de sume pentru că nu se încadrează să zicem fermierii în implementarea proiectelor. Și atunci am zis „dați drumul la tot să apucăm să contractăm!” Timp fiind pe tranziție, nu avem foarte mult timp la dispoziție – 31.12.2025 este ultima dată în care se poate depune ultima tranșă de plată la oricare proiect a fost contractat în acest an”, a declarat Dorin Opreanu în cadrul emisiunii AgroStrategia de pe TVR 1.

    Șeful AFIR a precizat că funcționarii agenției au finalizat evaluările din etapa 3. ”Numărul cel mai mare de proiecte depuse și ca punctaj și ca proiecte în primul rând, au fost în etapa 2 dar avem și în etapa 3. (…) Colegii din țară au terminat evaluările, trebuie să facem în centru eșantionarea, ulterior verificăm și proiectele care au fost selectate pe eșantion, trimitem către Autoritatea de Management pentru a verifica și a aproba. Ulterior, cam în 2 săptămâni, nu știu să vă zic o dată exactă, apar și rapoartele de selecție. (…) Se afișează cum s-au afișat rapoartele de selecție din etapa 2 pe 27 mai, undeva la mijlocul lui iunie apare și etapa 3, iar la 30 iunie închidem absolut toate – și etapa 4 și ce mai era de evaluat”, a precizat Opreanu.

    Astfel, directorul general al AFIR a dat asigurări că la finele lunii iunie, toți fermierii care au depus proiecte pentur accesarea fonduri europene vor știi dacă beneficiază de finanțare, dacă au proiecte eligibile cu finanțare.

    VIDEO. Emisiunea AgroStrategia. Invitat: Dorin Opreanu, Director General AFIR (06.06.2022)


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Samson Popescu a început în forță semănatul porumbului. ”Nu facem rabat de la tehnologie” Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Cele mai frumoase mesaje de Paște, urări pentru familie, prieteni sau părinți și toți cei dragi! Pomicultorii se pregătesc să dea piept cu înghețul târziu. Minimele sunt anunțate în Vinerea Mare Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!