• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ministrul Chesnoiu: Am semnat actul normativ pentru prelungirea programului Tomata până la 1 iulie!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Veste excelentă primită de legumicultori, în direct la Congresul Fermierilor 2022. Ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu, i-a anunțat pe toți fermierii care beneficiază de Programul ”Tomata” că termenul pentru valorificarea producției din ciclul I de producție va fi prelungit până pe 1 iulie.

    ”Chiar înainte de a veni la Congresul Forței Fermierilor am semnat actul normativ, o hotărâre de Guvern de prelungire a programului Tomata, până la 1 iulie. Pentru că am stat cu foarte mulți fermieri și mi-au spus că a fost un an atipic cu o situație climaterică dificilă, cu o lună martie extrem de friguroasă și atunci exista riscul ca foarte mulți dintre legumicultori să nu poată să își valorifice producția până la 20 iunie (10 iunie – n.r.) așa cum era stabilit. Iată că am mai adăugat încă 20 de zile pentru că este important să stăm permanent în contact cu fermierii”, a anunțat Adrian Chesnoiu în cadrul Congresului Forța Fermierilor 2022.

    Reamintim că legumicultorii care au depus cereri în cadrul Programului ”Tomata”, aveau la dispoziție parioada 1 martie – 10 iunie pentru valorificarea producției obținută pentru ciclul I, care beneficiază de un ajutor de 3.000 euro/beneficiar.

    Legumicultorii trebuie să obțină producții minime necesare, acestea fiind impuse la 3.000 kg/1.000mp.

    Ulterior anunțului făcut de Adrian Chesnoiu, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a transmis un comunicat în  care precizează că pe lângă modificarea termenului pentru valorificarea producției, se schimbă și termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producție, acesta urmând a fi data de 30 august inclusiv, față de 30 iunie, cum era stabilit inițial.


    Te-ar mai putea interesa

    Trecerea la e-Factura, obligatorie pentru micii fermieri. Termen publicat în Monitorul Oficial Cinci subvenții APIA care trebuie să intre la plată acum, după sărbătorile pascale Amendă uriașă pentru un fermier care a depozitat găinaț în câmp. Vecinii s-au plâns de miros Surse: Florin Barbu demisionează din funcția de ministru al Agriculturii pentru a forța schimbarea lui Ilie Bolojan Fermierii nu mai fac față. Litrul de lapte: 1,5 – 1,6 lei; 1.500 de vaci trimise la abator

    Ultimele știri

    Asociația Input Agro România: Discount-ul cu plata la recoltă reprezintă un standard internațional al industriei! Achim Irimescu își încheie mandatul la Bruxelles pe 24 aprilie: ”Am salvat România de la penalizări substanțiale” Ploi și rafale de vânt de până la 80 km/h. Județele sub alertă ANM până sâmbătă seara Subvenții APIA – iată cele 29 de plăți pe hectar și animale care intră la plata finală Anunț de ultimă oră al meteorologilor despre vremea din următoarele zile!