• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Bulgaria elimină TVA la pâine și introduce subvenții pentru motorină, benzină și GPL

    Mircea Olteanu – Agrointeligența

    Premierul bulgar Kiril Petkov a anunțat, miercuri, 18 mai, o serie de măsuri anticriză, precum eliminarea TVA-ului la pâine, cu scopul de a susține companiile și consumatorii cu venituri reduse în contextul exploziei prețurilor la energie și alimente, informează agenția Agerpres, citând Reuters.

    Pachetul convenit de coaliția la putere prevede stimulente în valoare de două miliarde de leva (1,1 miliarde de dolari) și se adaugă altor măsuri de sprijin adoptate anterior de Guvernul de la Sofia, precum despăgubirile acordate companiilor pentru costurile ridicate cu energia și plafonarea prețurilor la energie electrică pentru gospodării.

    ”Măsurile sunt o oportunitate pentru a-i sprijini pe cei mai vulnerabili, care sunt în cel mai mare pericol de pe urma impactului inflației și au un accent specific pe combustibili și energie”, a declarat șeful Guvernului de la Sofia.

    Pachetul prevede că, începând cu data de 1 iulie, pensiile de stat vor crește în medie cu 20%, TVA-ul la pâine va fi eliminată timp de un an, TVA-ul la încălzire şi gaze naturale pentru gospodării va fi de 9% în următoarele 12 luni. Totodată, începând din iulie şi până la finele anului, autoritățile vor subvenționa combustibilii, oferind o reducere de 0,25 de leva pe litru la achiziția de benzină, motorină, GPL şi metan.

    Guvernul de la sud de Dunăre estimează că noul pachet anticirză nu va majora ţinta de deficit bugetar, de 4% din PIB pentru acest an, urmând să fie finanțat prin creșterea veniturilor obținute din taxe. O altă sursă de finanțare va fi impozitarea profiturilor excesive înregistrate de firmele din energie ca urmare a majorării prețurilor la petrol şi gaze.


    Te-ar mai putea interesa

    Ministrul Agriculturii a anunțat o nouă condiție obligatorie pentru subvențiile APIA Termen urgent: Fermierii mai au doar patru zile lucrătoare pentru subvenția de 1.500 euro Coadă la produsele fermierilor înainte de Paște. Cât costă mielul la piața ”pe roți”, direct de la stână Lege nouă: Fermierii pot cere demolarea caselor și blocurilor construite ilegale în apropierea fermelor Fermierii care pierd pășunea dacă nu o curăță și nu aplică o cantitate minimă de îngrășăminte

    Ultimele știri

    ANTZ bovine 2026 – de la 0,2 euro/cap de vacă la subvenție integrală pe vacile din fermă ANTZ la bovine, ovine și caprine 2026. Cuantumurile care intră la plată în perioada următoare Subvenții APIA 2026 – cuantumurile pentru ANT la hectar. Scădere uriașă la ANT 1 pe teren arabil! AgroReclamații. Crescător de animale: Pierdem pășunea din cauză că APIA nu plătește Agromediu! Ajutorul pentru sectorul de creștere a animalelor – tăiere de peste 20% față de anul trecut!